Profesor, disperat de birocraţia românească: „Dosarul cu şină, un horror clasic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Tiuliumeanu foto: FB/Mihai Tiuliumeanu
Mihai Tiuliumeanu foto: FB/Mihai Tiuliumeanu

Pierderea unui document şi ritualul dobândirii unui duplicat îl pune pe titular faţă în faţă cu sistemul birocratic românesc. Desigur, nu lipseşte dosarul cu şină şi delcaraţia la notar.

Miahi Tiuliumeanu este profesor la un liceu din municipiul Tulcea. Deoarece a pierdut un Certificat de grad didactic, profesorul a aflat că are un lung şir birocratic de parcurs pentru a declara nul acel act şi a dobândi un duplicat.

„Dacă nu ştiţi, un Certificat de grad didactic este o bucată de carton cu ştampila Universităţii, care atestă că respectivul individ a susţinut un grad didactic”, spune profesorul pe contul său de Facebook.

Mai departe, Mihai Tiuliumeanu s-a adresat Universităţii care a emis documentul pentru a afla ce trebuie să facă în cazul în care l-a pierdut.

„Dosarul cu şină, un horror clasic. Dacă l-ai pierdut, eşti terminat. Acesta este răspunsul de la Universitate, în cazul meu:

Pentru a obtine duplicat trebuie să depuneţi un dosar care să conţină următoarele documente:

1. Monitorul Oficial al României – exemplar integral şi original – în care a apărut anunţul pierderii actului (actelor) de studii sau actul de studii în cauză, dacă actul de studii este deteriorat parţial. În anunţ vor fi menţionate: denumirea actului, numele şi prenumele titularului, aşa cum apar pe actul pierdut sau deteriorat, iniţiala tatălui, anul finalizării studiilor, seria şi numărul actului respectiv, numărul şi data eliberării acestuia.

2. Declaraţie pe propria răspundere, autentificată la un notar public asupra împrejurărilor în care actul a fost pierdut, distrus complet sau deteriorat parţial, de asemenea în original.

3. Certificat de naştere în xerocopie si/sau certificat de casatorie, in xerocopie;

4. Cîte un timbru fiscal de 1 RON pentru fiecare act de studiu pierdut.

5. Chitanţă reprezentînd suma de 100 lei pentru fiecare act de studiu pierdut.

6. Cerere de întocmire a duplicatului, adresată rectorului universităţii.

După depunere, dosarul trebuie aprobat de conducerea Universităţii. De la data aprobării durează maxim 30 de zile lucratoare pentru întocmirea duplicatului”.

Profesorul a scris că a rămas „trăsnit. Pe bune? Un dosar? Declaraţie la notar cu împrejurările în care l-am pierdut? Păi de unde naiba să ştiu asta. Iar dacă nu ştiu, să declar la notar că nu ştiu? Timbre fiscale, aberaţia aberaţiilor”.

Citeşte şi:

Cu ce probleme se va confrunta viitorul guvernator al Deltei Dunării

A murit comandantul Ion Giurgiuvanu: „Şi-a imaginat că poate menţine o activitate privată de transport maritim într-o ţară care nu şi-a dorit“

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite