Ajutor elveţian pentru elevii premianţi din familiile sărace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul „O şansă pentru viitor“ a demarat în 2009
Proiectul „O şansă pentru viitor“ a demarat în 2009

Proiectul social „O şansă pentru viitor“ a început în toamna anului 2009 în urma semnării unui protocol de colaborare între Filiala Tulcea a Crucii Roşii Române şi Crucea Roşie din Geneva.

Scopul: sprijinirea copiilor cu rezultate foarte bune la învăţătură, însă cu situaţie materială precară.
„Proiectul va continua şi în acest an. Trebuie să spun că a fost nevoie de un efort deosebit pentru a continua, deoarece contractul pe baza căruia elveţienii finanţau proiectul s-a încheiat în vara anului 2011. Determinarea voluntarilor, dar mai ales dorinţa copiilor de a reîncepe activităţile au condus la necesitatea identificării  de oportunităţi noi în ceea de priveşte atragerea de fonduri, reuşind ca cel puţin până la jumătatea lunii martie 2012 să asigurăm din surse proprii funcţionarea programului“, spune directorul Simona Covaliov.
Începând de joi, de două ori pe săptămână, după orele de curs,   15 copii cu rezultate bune la învăţătură, însă cu situaţie materială precară vin la Crucea Roşie şi servesc un prânz consistent, sunt ajutati la teme, participă la diferite activităţi şi sunt învăţaţi de voluntari cum să folosească un computer, fiecare având acces la câte un laptop conectat la internet.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite