UPDATE/ FOTO Grav accident feroviar în Banat. Un tren de marfă a deraiat: „Linia este făcută praf”
0Un grav accident feroviar a avut loc duminică la prânz în judeţul Caraş-Severin, pe calea ferată carea leagă Reşiţa de Caransebeş. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, dar pagubele materiale sunt însemnate.
UPDATE: Directorul Regionalei CFR Timişoara, Sorin Anghel, a declarat că o echip specializată în accidente feroviare va stabili cauzele accidentului feroviar, urmând ca după ridicarea vagoanelor să fie remediată linia distrusă complet în zona în care a avut loc accidentul. „Nu avem cauze preliminare şi nici nu putem stabili. Linia este făcută praf. Pe zona deraiată nu mai există infrastructură feroviară şi nu ne putem pronunţa până nu se ridică vagoanele”, a declarat Sorin Anghel, potrivit căruia termenul estimat de reluare a ciculaţiei feroviare este de cinci-şase zile.
Până atunci, pasagerii celor cinci trenuri care circulă pe ruta Reşiţa-Caransebeş vor fi transbordaţi.
Un tren de marfă al companiei Tim Rail Cargo a deraiat în zona localităţii Cornuţel din Caraş-Severin. Accidentul feroviar a avut loc duminică în jurul prânzului, iar potrivit oficialilor CFR, 13 din cele 25 de vagoane încărcate cu bare metalice au sărit de pe şine. Unul din cele 13 vagoane care au sărit de pe şine chiar s-a răsturnat.
„Circulaţia trenurilor este închisă la această oră şi pe relaţia Reşiţa Nord - Caransebeş, din cauza deraierii, la intrare în halta Cornuţel Banat, a 12 vagoane şi răsturnarea unui vagon, din compunerea unui tren privat de marfă. Trenul care aparţine operatorului privat de marfă Tim Rail Cargo, avea în compunere 25 de vagoane încărcate şi circula pe relaţia Reşiţa Nord - Slatina. Menţionăm faptul că în cazul acestei deraieri, în perioada necesară operaţiunilor de intervenţie pentru repunerea pe şină a vagonelor deraiate şi a vagonului răsturnat, SRCF Timişoara va asigura transbordare auto pentru trenurile de călători, pe relaţia Reşiţa Nord – Caransebeş”, anunţă SNCFR.
Surse din cadrul Regionalei CFR Timişoara au declarat că pagubele materiale sunt însemnate, fiind nevoie de mai multe zile pentru a repune trenul pe şine şi pentru refacerea liniei afectate.