TIMP LIBER: Cargo şi Phoenix, la 100 de ani de salubritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Covaci revine pe scena din capitala Banatului
Nicu Covaci revine pe scena din capitala Banatului

Primii care vor concerta în Piaţa Unirii sunt cei de la Cargo, astăzi, de la ora 20.30. Seara de sâmbătă este rezervată Phoenixilor.

În 1911, Consiliul Local al oraşului liber regesc Timişoara a hotărât înfiinţarea serviciului propriu de strângere a gunoiului menajer de la populaţia oraşului, serviciu care până atunci era făcut de persoane particulare.

RETIM va marca centenarul salubrităţii în oraşul de pe Bega printr-o serie de evenimente. Este vorba de o expoziţie de fotografii, o monografie şi două concerte în aer liber. Primii care vor concerta sunt cei de la Cargo. Adi Bărar şi trupa vor urca pe scena din Piaţa Unirii vineri, de la ora 20.30. Seara de  sâmbătă este rezervată concertului legendarei formaţii Phoenix.

Nicu Covaci revine astfel în oraşul natal, alături de invitatul său Moni Bordeianu, primul solist vocal al trupei. „Oraşul meu nu m-a invitat niciodată la concert. Nu am fost chemaţi niciodată la Ziua Timişoarei, nici de Revelion şi nici la alte evenimente organizate de primărie. Am avut concerte datorită unor prieteni şi pentru că m-am implicat eu. Altfel, Phoenix nu există. Până acum am mers pe principiul «dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau»”, s-a plâns Nicu Covaci, în urmă cu puţin timp.

Sărbătoare pe strada Mercy


image

Acum 5 ani avea loc prima ediţie a unui festival care, până şi prin numele său, promitea să livreze gratuit artă în stradă: Street Delivery. În fiecare an, într-un weekend de iunie, Fundaţia Cărtureşti detonează bomba cu viaţă chiar pe caldarâmul străzii Florimund de Mercy. Cea de-a cincea ediţie Street Delivery se va desfăşura în zilele de 11 şi 12 iunie. De la graffiti la beat box, prin lecturi publice şi concerte de muzică electronică, bătaie cu apă şi ateliere pentru copii, ediţia 2011 este dedicată tocmai artei străzii, cea care înseamnă libertate creativă şi responsabilitate în egală măsură. Programul celor două zile începe de la ora 10.30.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite