Tânăra care a învins cancerul în Germania și-a refăcut viața în România | adevarul.ro

Tânăra care a învins cancerul în Germania și-a refăcut viața în România

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Tânăra de 25 de ani a luptat împotriva cancerului, chiar dacă sistemul românesc a condamnat-o la moarte sigură. Dana este un exemplu de caracter puternic de la care se pot învăța multe. 

Dana Dobromir i-a iertat pe medicii care au condamnat-o la moarte în România

Povestea Danei Dobromir începe în primăvara anului 1985, când s-a născut în localitatea cărăşeană Bozovici. Mezina unei familii de intelectuali, Dana a avut de mică tot ce şi-a dorit şi nu a dus lipsă de nimic.

„Fiind şi cea mai mică din familie, eram răsfăţată. Eram fericită şi foarte curioasă. Îmi amintesc că dacă mama nu găsea ceva, mă întreba pe mine pentru că eu ştiam, cotrobăiam peste tot”, îşi aminteşte Dana cu umor. Tânăra a abolvit liceul Eftimie Murgu din localitate, iar mai târziu s-a înscris la Facultatea de Științe Politice, secția Relaţii Internaţionale şi Studii Europene de la Universitatea de Vest din Timişoara.

Momentul de cotitură


image

„Am ales Relaţiile Internaţionale pentru că era singura facultate de la Vest, unde se mai dădea examen. Vroiam competiţie, nu mă încânta idea să intru pe dosare. A fost mai mult ca o provocare”, povesteşte Dana. După ce a intrat la facultate, Dana s-a adaptat perfect şi a legat prietenii adevărate cu colegii. A venit însă un moment foarte greu pentru ea, când avea dureri groaznice, suferind de o boală căreia nimeni nu-i dădea de cap.

Dana Dobromir: „Am hotărât să lupt cu cancerul pentru părinţii mei. Ştiu că sunt totul pentru ei”

După nouă luni de umblat prin spitalele din Banat, Dana a aflat de una singură, de pe Google că suferă de cancer. În ciuda suferinţelor şi a şocului, tânăra a început o luptă contracronometru cu viaţa, a ajuns în Germania, iar prin bunăvoinţa medicilor, Dana a intrat într-un tratament în urma căruia s-a vindecat de cancer. „Deşi lumea mă numeşte pe mine puternică datorită faptului că am învins boala, meritul este în primul rând al lui Dumnezeu şi apoi al meu, că am crezut în El, atât”, spune Dana.

Întrebări şi răspunsuri

Care este mesajul pentru cei care ţi-au fost alături?
Deşi pare că totul a trecut, în sufletul meu nu a trecut. Am rămas cu amintiri minunate. De fiecare dată când mă rog pentru mine, mă rog şi pentru ei, pentru toţi binefăcătorii mei, că aşa îi numesc. Să le dea Dumnezeu la fiecare în parte tot ce au ei trebuinţă pentru că eu nici dacă aş mai trăi 10 vieţi sunt convinsă că nu o să le pot întoarce binele făcut.

Cum ai reuşit să te refaci după tot ce a fost?
M-am gândit tot timpul cum să păstrez ce am dobândit. Îmi era frică să nu greşesc prin faptele mele, prin gândurile mele.

Profil

Născută: 23 aprilie 1985, Bozovici
Studii: Facultatea Științe Politice, secția Relaţii Internaţionale şi Studii Europene
Familie: Necăsătorită

Rămâi pe timisoara.adevarul.ro pentru a vedea care sunt motivele care o țin pe Dana Dobromir în România. țară care a condamnat-o la moarte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite