FOTO Prima zi de şcoală la Timişoara: emoţii, bucuria revederii şi trafic intens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BUcuria revederii cu prietenii, în prima zi de şcoală. FOTO: Vali Silaghi
BUcuria revederii cu prietenii, în prima zi de şcoală. FOTO: Vali Silaghi

Zeci de mii de elevi timişeni au început astăzi un nou an şcolar, străzile localităţilor fiind pline de copii, cu sau fără părinţi de mână, însă cu siguranţă cu ghiozdanul în spate şi cu un buchet de flori pentru educatoare, învăţătoare sau dirigintă.

Traficul în oraş a fost intens, însă fără probleme majore, poate şi pentru că deschiderile festive au fost programate după ora 9.00, iar cei care şi-au dus copii la şcoală cu maşina nu s-au intersectat cu cei care au mers la servici înainte de ora 8.00. Totuşi, pe strada C. D. Loga s-a circulat bară la bară şi foarte lent, pentru că în zonă sunt nu mai puţin de patru şcoli. În pus, şi mijloacele de transport în comun au fost neîncăpătoare la primele ore ale dimineţii.

Primarul Nicolae Robu a făcut un scurt tur al şcolilor unde sunt probleme de rezolvat. La Liceul "Nikolaus Lenau" se desfăşoară lucrări de reabilitare la acoperiş, faţadă şi curtea interioară, în timp ce Colegiul Naţional "C. D. Loga" are nevoie de lucrări urgente la acoperiş, apa de ploaie ajungând în mai multe săli de la ultimul etaj. La Colegiul Tehnic de Vest elevii au venit azi la şcoală, chiar dacă situaţia este incertă, după ce edilul şef a ameninţat că nu va mai pălti cheltuielile instituţiei.

În ultima lună, o comisie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Timiş, Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş şi ai Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş au verificat toate şcolile şi grădiniţele din judeţ. 

Din 297 de unităţi de învăţământ, 43 nu au autorizaţie de funcţionare din cauza nefinalizării lucrărilor de reparaţii, lipsa apei curente sau din cauza faptului că proprietarul clădirii în care funcţionează este privat, iar statul nu poate investi bani pentru reabilitare. Este vorba de 16 şcoli şi 27 de grădiniţe.

Citeşte şi:

Protestul continuă la Colegiul Tehnic de Vest. A doua zi cu uşile baricadate

Copiii care cântă muzica Timişoarei de altădată. Cine sunt puştanii-minune din trupa Peregrinii

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite