Cel mai mare fabricant de piculine din lume, timişoreanul Anton J.Braun. "Nu am făcut instrumentul ca să devin celebru, ci pentru că mi-a plăcut"
0
Anton J.Braun s-a născut la Timişoara în urmă cu 77 de ani. Face parte dintr-o renumită familie de constructori de instrumente muzicale. Braun este unul dintre produsele culturale timişorene care au ajuns să fie cunoscute şi promovate pe plan internaţional.
Zilele Culturale Maghiare din Timişoara, de week-end-ul trecut, a avut parte de un invitat deosebit. Este vorba de Anton Johannes Braun, unul dintre cei mai renumiţi constructori de piculine din lume. Piculina sau flautul piccolo, este un instrument muzical de suflat, asemănător cu un mic flaut. Astăzi, mai toate marile orchestre din lume, de la cele din Tokyo, New York, Sidney, Berlin până la cel din Timişoara, au muzicieni care cântă la un instrument Braun.
Anton J.Braun s-a născut la Timişoara în urmă cu 77 de ani. Face parte dintr-o renumită familie de constructori de instrumente muzicale.
Bunicul său, Anton Braun Senior s-a născut la Szeged, în 1877, dar s-a stabilit la Timişoara. În 1896 a înfiinţat atelierul de lutierie „A. Braun“. Seniorul, alături de cei doi fraţi ai săi, Mihaly şi Janos, au învăţat meseria de la tatăl lor, Antal Braun (1832 - 1904 ).
Anton Braun Senior a gestionat afacerea familiei până în 1927, asistând în 1919 la trecerea Banatului şi Timişoarei în graniţele României. În acea vreme atelierul vindea, construia şi reparara instrumente. Anton Braun Senior l-a încurajat pe fiul său cel mare să se ocupe de viori, iar pe cel mic, Michael, să înveţe construcţia intrumentelor de suflat.
Anton J.Braun în atelierul său din Germania
“Sunt a patra generaţie de fabricant de instrumente muzicale"
Muzicieni din întreg Banatul veneau în magazine pentru a cumpăra instrumente, pentru orchestre simfonice, de suflători, de dans sau de jazz. Atelierul s-a aflat pe stradă Eugeniu de Savoya nr.10. Avea în acelaşi timp şi o producţie proprie de instrumente de suflat din metal, dar şi instrumente cu arcuş, acordeoane, instrumente de percuţie. Pe lângă atelier, existau şi două magazine în Timişoara şi unul la Arad.
Anton Johannes Braun şi-a urmat tatăl, Michael Braun, în construcţia de instrumente.
“Sunt a patra generaţie de fabricant de instrumente muzicale. Bunicul meu a venit de la Szeged, după ce la Timişoara s-a înfiinţat orchestra filarmonică. A considerat că acolo unde există o orchestră bună, acolo trebuie să fie şi cineva care să se ocupe de instrumente. Tatăl meu, ca al doilea copil din familie, nu putea să se ocupe şi el de viori. De asta se ocupa fratele său mai mare. El a ajuns el la instrumente de suflat şi instrumente de alamă. A fost destul de supărat la acea vreme. Norocul său a fost că în fiecare sat şvăbeşti existau două-trei orchestre de suflători. Erau aşa de bune aceste orchestre încât mergeau în turnee internaţionale”, a povestit Anton J.Braun.
Locuinţa, atelierul şi magazinul Braun de pe strada Eugeniu de Savoya
"Au fost vremuri grele, dar asta m-a făcut să gândesc, să găsesc singur rezolvările la probleme”
Anton J. Braun a făcut şcoala normală în limba maghiară, a mers la şcoala profesională, iar liceul l-a făcut apoi la serial. Spune că nu i-a plăcut niciodată şcoala.
“Eu nu am învăţat meserie. Tatăl meu îmi spunea mere, o meserie nu se învaţă, ci se fură. Dacă te întresează ceva, te duci şi faci. Pe când aveam 18 ani, m-am dus în atelier, unde am găsit tot soiul de instrumente, cu intenţia de-mi construi un saxofon. Aşa vroiam să fac nişte bani de buzunar. La un moment dat, când tatăl meu era la pescuit, nu am găsit cu ce să fac lipiturile. Am luat nişte bănuţi, am ieşti pe stradă şi am pus monedele pe linia de tramvai. După trecerea tramvaiul, monedele se transformau în nişte fâşii subţiri, pe care apoi le folosem ca material de lipit. Au fost vremuri grele, dar asta m-a făcut să gândesc, să găsesc singur rezolvările la probleme. Şcoala nu mi-a plăcut. M-a plictisit foarte tare”, a povestit Anton Braun.
Magazinul Braun din Piaţa Libertăţii
A condus atelierul de saxofoane de la "Victoria"
După naţionalizare, atelierul Braun a fost închis. Salvarea a venit de la Blaziu Guban, fondatorul brandului de pantofi ce îi poartă numele, care devenise directorul fabricii „Victoria“. Din 1959, în fabrică s-a deschis un atelier în care se fabricau saxofoane. Braun a absolvit Facultatea de Electromecanică, iar când tatăl său s-a pensionat, în 1972, a preluat conducerea atelierului de la “Victoria”, până în 1977. La fabrica de pantofi, într-un atelier, s-au construit saxofoanele “Victoria”, care mergeau la export în URSS, Anglia, Olanda şi Germania.
“La un moment dat, autorităţile au întrebat populaţia cine vrea să plece în Germania. Cei care doreau puteau să-şi depună la miliţie actele pentru paşaport. Şi eu am făcut asta. Dar când am întrebat când ni se eliberează documentele, mi s-a spus că ei doar vroiau să vadă cine voia să plece, dar de plecat nu vom putea pleca. Atunci ştiau bine cine erau duşmanii lui Ceauşescu. Eu am renunţat atunci la postul de la Guban”, a povestit Braun.
Fosta fabrică Guban devenită "Victoria"
Grănicierii sârbi s-au speriat de Braun
Anton J.Braun a pregătit un plan minuţios de evadare din “lagărul comunist”. Şi-a făcut un costum de scafandru pentru a putea înota până în Iugoslavia. Planul a fost pus în aplicare în 1977. “La acea vreme erau filmele cu Jacques Cousteau. Acolo au arătat detaliat un costum de scafandru care nu speria peştii cu bulele de aer. Era un aparat de respirat. Mi-am făcut şi eu un asemenea costum. Am făcut experimente seara, în Bega, cu fratele meu. Când era totul pregătit, în luna octombrie, am luat motocicleta, beţele de pescuit, şi am plecat spre Uivar, unde am intrat în apă. Trebuia să traversez Bega până ajungeam în Iugoslavia. Am intrat în apă la ora şapte seară şi am stat acolo până dimineaţa la ora cinci. Atunci m-au găsit grănicierii sârbi. Au fost un pic şi ei speriaţi când m-au văzut cu echipamentul de scafandru. Chiar m-au rugat să păstreze ei echipamentul, pentru muzeu. Bineînţeles că am fost de acord, eu nu mai aveam nevoie de el”, a spus Braun.
Anton J.Braun la evenimentul de la Zilele Culturale Maghiare din Timişoara
"Am avut mereu o filosofie, să fac ce îmi place"
Într-un final a ajuns în Germania, iar singurul gând pe care-l avea era să înceapă fabricarea de instrumente muzicale.
“Voiam să fac ceea ce îmi place. Am avut mereu o filosofie, să fac ce îmi place. Altfel, doar cu negativisme, îmi distrug sănătatea. M-am concentrat pe producţia de flauturi. Un muzician celebru de la Filarmonica din Berlin a venit la mine şi m-a întrebat dacă nu doresc să-i fac o piculină, care are octavă mai înaltă decât un flaut. M-am apucat să-i fac instrumentul, dar în acest timp mi-am dat seama că nu îmi place cum iese. I-am spus muzicianului că doresc să fac un instrument propriu, aşa cum mă gândeam eu că trebuie să sune. A fost de acord. După ce am reuşit să fac acel instrument, s-a dus vestea, din vorbă în vorbă, iar toţi muzicieni au început să vină la mine să le fac şi lor. Au început să mă cheme şi în America şi de peste tot. Dar nu am făcut instrumentul ca să devin celebru. Ci pentru că mi-a plăcut. Am urmărit mereu să obţin cele mai bune rezultate, să obţin perfecţiunea din ce fac, asta îmi oferea bucurie. Mă bucuram ca un copil când ieşea ceva bun”, a mai spus Braun.
"Un flaut piccolo Braun este la acelaş nivel precum o vioară Stradivarius"
În cadrul Zilelor Culturale Maghiare de la Timişoara, la Facultatea de Muzică s-a organizat o mică expoziţie legată de istoria instumentelor Braun.
Anton J.Braun a asistat apoi la un recital susţinut de flautistul maghiar Janos Balint, în Sala Orpheum.
“Anton Braun este cel mai bun constructor de piccolo din lume. Poate nu să vină să credeţi, dar un flaut piccolo Braun este la acelaş nivel precum o vioară Stradivarius. Din America până în Australia, din Japonia în Franţa, fiecare orchestră are cel puţin un instrument Braun. L-am cunoscut pe domnul Braun în urmă cu 22 de ani. Atunci mi-a făcut un instrument fantastic, un flaut pe care cânt şi astăzi”, a spus Janos Balint, considerat unul dintre cei mai renumiţi flautişti din lume.
Janos Balint la o şuietă cu Braun la Facultatea de Muzică din Timişoara
Timişoreanul care are o piculină Braun
Flautistul timişorean Vlad Colar se poate lăuda cu o piculină fabricată Anton J.Braun. El este cel care a organizat la Timişoara, în urmă cu cinci ani, primul eveniment legat de familia Braun.
„Am făcut investigaţii legate de istoria fabricării de instrumente muzicale în Banat, şi am aflat despre familia Braun. Filarmonica i-a făcut prima data invitaţia să vină la Timişoara. Am mers personal în Germania cu această invitaţie. Pe care a acceptat-o. La acel eveniment am prezentat o expoziţie foto-documentară dedicată familiei dar şi activitatea atelierului Braun din Germania. Filarmonica a avut invitat un solist flautist german, Rolf Bissinger care a interpretat pentru acea ocazie Concertul de C. Reinecke cu un flaut Braun. În urma acelui eveniment a fost dorinţa lui Anton Braun ca Filarmonica să primească în donaţie un instrument de la el. Instrumentul se afla în custodia mea dar este proprietatea Filarmonicii Banatul. Când am primit instrumentul am colaborat din nou cu Filarmonica Banatul pentru a marca acest gest, dar şi pentru a arăta publicului posibilităţile piculinei Braun”, a explicat Vlad Colar.
Vlad Colar FOTO arhivă personală
O piculină Braun costă şi 6.600 de euro
Fabrica de instrumente muzicale „Braun Germany“, din orăşelul Egelsbach, aproape de Frankfurt, este cel mai apreciat producător de piculine din lume. Se lucrează doar pe comandă, o piculină costă chiar şi 6.600 de euro, în timp ce un flaut ajunge şi la 13.300 de euro.
Tradiţia este continuată în familie de fiica lui Anton J. Braun, Antonia Eva Maria, care se află la a cincea generaţe de constructori de flaut.
Antonia Eva Maria duce mai departe tradiţia
Citiţi şi:
Anton J.Braun a fost ultima dată în Timişoara în 2013, atunci când "Adevărul" l-a însoţit pe constructorul de instrumente prin locurile în care au fost cândva, atelierul şi magazinele Braun.
FOTO Povestea instrumentelor Braun a început la Timişoara: „Am construit o mască de scafandru să pot fugi pe Bega”
Se încarcă comentariile...
