REZULTATE BAC 2014 Gorj Primele note de la Bacalaureat 2014 se afişează la avizierele liceelor.1690 de candidaţi au fost respinşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine se vor afişa primele rezultate la sesiunea iunie-iunie a Bacalaureatului 2014, după care cei nemulţumiţi pot depune contestaţii.

Gradul de promovabilitate înregistrat la examenul de bacalaureat este de 59,35%, cu patru la sută mai mult faţă de anul trecut. „Din cei 4172 de candidaţi prezenţi, iar 2476 au promovat", a declarat Ion Işfan, inspectorul şcolar general. Încă zece la sută dintre candidaţi au obţinut medii cuprinse între 5 şi 6. Aceştia mai speră să obţină note de trecere după ce vor depune contestaţii. Gradul de promovabilitate în rândul absolvenţilor de liceu din promoţia acestui an a fost de peste 66%.

Colegiul Naţional «George Coşbuc» din Motru a reuşit să depăşească, la promovabilitatea la bac, Colegiul «Tudor Vladimirescu". Rata de promovabilitate la loceul din Motru a fost de 96%, în timp ce, la liceul de prestigiu din Târgu Jiu, doar 93% dintre absolvenţi au trecut examenul maturităţii.
Doar un singur candidat a reuşit să obţină 10 pe linie la toate probele. Este vorba de Gabriel Alexandru Ţârcă de la Colegiul Naţional «Ecaterina Teodoroiu».

Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la Liceul Auto „Traian Vuia“, Liceul Agricol Bârseşti şi Liceul din Tismana.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, 1690 de candidaţi au fost respinşi la bac, din cei 4172 care s-au prezentat la examene. Un absolvent al Colegiului Naţional "Ecaterina Teodoroiu" din Târgu Jiu a obţinut media 10. Promovabilitatea este de aproximativ 60%. 

Rezultatele vor fi afişate la centrele de examinare până la ora 12,00, după care candidaţii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii. 

Cei care nu vor promova examenul de bacalaureat, pentru sesiunea august-septembrie înscrierile se vor face în perioada 14-18 iulie. Candidaţii se vor putea înscrie la liceele unde au absolvit cursurile.

Până acum, cinci candidaţi au fost eliminaţi de la examen pentru că au încercat să copieze.

La nivelul judeţului Gorj au fost constituite 15 centre de examen la care sunt arondate toate liceele din municipiul Târgu Jiu şi din judeţ. Lucrările vor fi corectate în trei centre de evaluare aflate în Târgu Jiu: Şcoala Gimnazială ” Voievod Litovoi”, Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” şi la Liceul Teologic.

 Primele rezultate vor fi afişate pe 7 iulie.

Calendar Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2014

• 7 iulie: Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)

• 7 iulie: Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

• 8 -10 iulie:  Rezolvarea contestaţiilor

• 11 iulie: Afişarea rezultatelor finale

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite