FOTO Mărţişoare realizate de liceeni pentru ajutorarea colegii proveniţi din familii cu venituri reduse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În incinta Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru“ din Târgu Jiu a fost deschisă o expoziţie cu vânzare, care cuprinde mărţişoare, cercei, brăţări, papioane, genţi şi multe alte obiecte.

 Mărţişoarele sunt confecţionate chiar de elevii Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru”. Acestea n-au avut preţ şi fiecare a dat cât a dorit. Liceenii au început să lucreze la produsele expuse în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate. „La un mărţişor am lucrat cam 10-15 minute, iar la o pereche de cercet peste 20 de minute. A fost mai greu la început, dar m-am obişnuit. Am făcut şi portofele la care cred că lucram şi o zi“, a precizat una dintre elevele liceului. 

Burse pentru elevii nevoiaşi din mărţişoare

Cumpărătorii nu au lipsit şi au apreciat acţiunea liceeniilor. „Produsele sunt foarte frumoase. Am cumpărat o brăţară care mi-a plăcut foarte mult. Este un gest foarte frumos care ar trebui urmat şi de alţi elevi“, a precizat o tânără. 

La eveniment au fost prezenţi viceprimarii municipiului Târgu Jiu, Iulia Vână şi Aurel Popescu. „O să-i cumpăr fiului meu, care împlineşte şase ani, un papion“, a precizat Iulia Vână. 

Marius Buzerea, directorul unităţii de învăţământ, speră ca în urma expoziţiei să strângă cel puţin 8000 de lei: „Datorită faptului că această expoziţie este deschisă atât comunităţii locale, cât şi agenţilor economici, credem că o să putem ajuta mult mai mult decât o persoană. Sperăm că vom ajta 10-15 elevi prin oferirea unei burse până la sfârşitul anului şcolar“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite