Unul dintre salvatorii de la Grănicești, mesaj emoționant după tragedia cu cinci morți: „Parcă s-au mutat crucile din cimitir în drum... Și sunt fără număr...”
0Unul dintre pompierii care au participat la descarcerarea victimelor tragediei de pe DN2 a postat un mesaj emoționant pe o rețea de socializare. Sub impactul imaginilor devastatoare chiar și pentru un salvator, Alin Găleată a povestit cum unul dintre colegii lui a izbucnit în plâns.
Două mașini s-au izbit frontal, iar cinci oameni au murit, patru adulți și un copil.
Alin Găleată, unul dintre pompierii care au participat la descarcerare, a povestit într-o postare pe Facebook cum unul dintre colegii lui, care părea de neclintit în astfel de situații, a izbucnit în plâns când și-a dat seama că micuțul de numai trei ani nu a mai putut fi salvat.
„Colegul meu fugea cu băiețelul în brațe spre ambulanță. După cum îl ținea, mi-am zis că trebuie să aibă vreo 3-4 anișori... Cel puțin, așa arăta Matei al meu când îl duceam în patul său, după ce adormea pe canapea la televizor...”, a scris Alin Găleată.
Când a realizat că nu se mai poate face nimic, pompierul a cedat.
„- E gata! E GATA...
Vocea gâtuită de plâns era resemnată... Trupul inert al micuțului a fost strivit sub greutatea mașinii răsturnate. Și Cezar știa foarte bine că nimeni nu-l mai putea salva... Însă, cred că voia să-l protejeze, cumva, chiar și de ochii curioșilor, și l-a adus la adăpostul autospecialei sanitare.
Plânsul lui Cezar este plânsul sufletului oricărui pompier când un copil își pierde viața... Cred că am umple un cimitir întreg, cu toți îngerii pe care i-am găsit fără suflare, fie în incendii, fie înecați, dar mai ales în accidente rutiere...”, a scris pompierul.
Blestemata cifră 5
„Ca adult, când ai atât de multe informații, când vezi atâtea vieți pierdute, oare cât de inconștient trebuie să fii să ignori evidența? Dacă aș putea reda amintirile în imagini, i-aș obliga pe toți acei părinți să vizioneze ororile pe care le-am trăit în urma tragediilor produse pe șosele... Șosele, ale căror cruci care străjuiesc marginea drumului, oriunde te-ai duce, îmi trezesc amintiri reci: aici a fost ăla, aici celălalt accident... Parcă s-au mutat crucile din cimitir în drum... Și sunt fără număr...”, a continuat Alin Găleată.
Pompierul a mai ținut să arate cât de multe vieți au fost pierdute în ultima vreme pe șoseaua parcă blestemată.
„5 vieți pierdute la Grănicești și pare că cifra asta ne bântuie... 5 la Ilișești, 5 la Vadu Moldovei, 5 la Cumpărătura... Și tot așa...”, a adăugat pompierul.
Alin a remarcat că în toți anii în care a lucrat alături de colegul lui, nu l-a văzut căzând pradă emoției:
„Suntem colegi de vreo 18 ani, dar nu l-am văzut niciodată pe Cezar plângând... Și vă doresc ca niciunul dintre voi să nu trăiască astfel de momente vreodată! E suficient pentru noi, pompierii. Credeți-ne, pe cuvânt!”, a încheiat pompierul postarea sa.