Patronul unei săli de jocuri mecanice, arestat pentru că a şters imagini cu o bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hatmanu Andrei, patronul clubului
Hatmanu Andrei, patronul clubului

Proprietarul unei săli de jocuri mecanice din municipiul Suceava a fost arestat joi după-amiază de judecători pentru că a încercat să-l ajute pe un bodyguard să scape basma curată după ce-l snopise în bătaie pe un client. 

Pe numele lui Andrei Hatmanu, în vârstă de 27 de ani, administrator al SC Royal Club SRL, a fost emis un mandat de arestare pentru o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului.

Pe data de 17 august 2012, un agent al unei firme de pază din Suceava a bătut crunt un bărbat, care ar fi avut un comportament necorespunzător faţă de o angajată a sălii de jocuri mecanice.

Doi suceveni au fost arestaţi pentru prozelitism în Indonezia şi se află în închisoare

Victima este un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Suceava, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţe, având multiple leziuni şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. În urma examenului medico-legal s-a stabilit că tânărul a suferit un traumatism cranio-cerebral, contuzii hemoragice şi fracturi produse fie prin lovire urmată de cădere pe o suprafaţă dură, fie prin căderi repetate şi impact cu o suprafaţă dură, leziunile necesitând pentru vindecare 45-47 de zile.

12 din tinerii care furau bani din conturile clienţilor băncilor din Italia, arestaţi preventiv FOTO

Medicii au considerat că viaţa persoanei agresate a fost pusă în pericol, motiv pentru care anchetatorii au cerut arestarea agentului Ilie Paul Buruiană, în vârstă de 39 de ani. Acesta a fost trimis după gratii pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.

Scenele cu agresiunea comisă de bodyguard au fost filmate cu camerele de supraveghere ale SC Royal Club SRL Suceava, numai că administratorul Andrei Hatmanu le-a şters înainte ca poliţiştii să demareze ancheta.

Rămâi pe suceava.adevarul.ro pentru ultimele ştiri din oraş!

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite