Fost prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, cu averea pusă sub sechestru de procurorii DNA. Află de ce infracţiuni este acuzat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Burciu, fost prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava
Aurel Burciu, fost prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava

Vila situată în comuna Şcheia şi un apartament de circa 100 mp din municipiul Suceava, ambele aparţinând lui Aurel Burciu, fost prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare" Suceava, au fost puse sub sechestru.

Măsura a fost instituită de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, într-un dosar în care Aurel Burciu este cercetat pentru fapte de corupţie.

Fostul prorector este acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de prezentare de documente false în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţii Europene, precum şi pentru înşelăciune.

Aurel Burciu a derulat un proiect finanţat din fonduri europene, numai că sumele de care a beneficiat nu au fost folosite aşa cum s-a angajat, ci în cu totul alte direcţii.

Proiectul intitulat „Centrul de training ocupaţional pentru şomeri CENTROS Suceava", şi finanţat prin programul PHARE 2003, avea o valoare de 75.000 de euro.

Această sumă trebuia direcţionată pentru susţinerea unor cursuri de informare şi consiliere psiho-socio-profesională a şomerilor şi integrarea acestora pe piaţa socială. Banii au fost încasaţi integral, dar în realitate nu s-au folosit aşa cum era prevăzut în proiect.

Prin acest program urmau să fie recalificaţi 312 şomeri, dar majoritatea dintre aceştia nu ştiu absolut nimic despre cursurile pe care le-au urmat în acte.

Din acest motiv, există suspiciunea că actele prezentate de Aurel Burciu pentru justificarea banilor primiţi sunt false.

Profesorul universitar doctor Aurel Burciu a fost prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare" din Suceava, iar în această primăvara a candidat şi pierdut alegerile pentru funcţia de rector.

Fost prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare" Suceava, cercetat penal de DNA

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite