Spitalul Slatina, ctitoria filantropului Cupeţu Ionaşcu. Avea 15 paturi, funcţiona în chiliile bisericii, iar medicul era plătit din Fondul Ionaşcu

Prima clădire construită cu destinaţia de spital era situată în zona Parc Hotel de astăzi

Cel mai mare spital din judeţul Olt, care astăzi are 30 de secţii şi o structură de personal ce cuprinde aproape 1500 de oameni, îşi are rădăcinile în urmă cu 223 de ani, când negustorul Cupeţu Ionaşcu, pierzându-şi unicul copil, pe Rada, se hotărăşte să construiască pentru urbe un astfel de aşezământ. Până la construcţia efectivă, oamenii au fost îngrijiţi în chiliile Bisericii Ionaşcu.

Tragedia petrecută în familia unui negustor slătinean cu dare de mână avea să aducă slătinenilor pentru prima dată într-un cadru organizat îngrijire medicală de specialitate. Cupeţu Ionaşcu, unul dintre filantropii Slatinei, se hotăra, alături de soţia sa Neaga, în 1792, să construiască aici un spital, după ce Dumnezeu le luase singurul odor, pe copila Rada. Nu cu mult înainte, din averea lor şi cu ajutor din partea altor negustori, ctitoriseră Biserica Ionaşcu, pe uliţa principală a târgului, biserică pe care astăzi toţi slătinenii o ştiu drept Catedrala Ionaşcu.

Cele 15 paturi destinate îngrijirii bolnavilor au fost prima dată adăpostite de chiliile acestei biserici, spitalul fiind atestat cu 46 de ani înaintea Spitalului Brâncovenesc din Bucureşti. După moartea negustorului, în 1796, de tot ce au ctitorit împreună s-a îngrijit jupâneasa Neaga.
Primul doctor care a îngrijit bolnavii era plătit cu 4000 de lei pe an din Fondul Ionaşcu. Spitalul avea „un felcer, îngrijitori şi oameni de serviciu trebuitori“. Scopul de a se construi o clădire specială pentru spital a rămas, iar după constituirea Eforiei Şcoalelor, forul care avea să se îngrijească de moştenirea filantropului Ionaşcu, spitalul se mută în „Casele Mandei Enăsoaica“, unde Eforia plătea 500 de lei anual chirie pentru cele 15 paturi. La 60 de ani de la înfiinţare, spitalul se mutase în casele lui Ilie Croitorescu, unde se plătea o chirie de 800 lei anual.

Visul de a se construi un un spital din temelii prinde contur la peste 100 de ani de la prima atestare, când, după îndelungi dezbateri în Parlament, în anul 1894, doctorul Alexandru Stăncescu, medicul spitalului şi totodată şi prefect al judeţului, reuşeşte să pună în execuţie construcţia unui local de spital. În 1896 spitalul era gata, astfel reuşind să „împace sufletul lui Ionaşcu Cupeţu şi a soţiei sale Jupâneasa Neaga, care şi-au dorit atât de mult Spitalul, pentru care şi-au jertfit ultimele zile de viaţă şi căruia i-au închinat întreaga lor avere”, după cum consemnează istoricii vremii. Spitalul, care funcţiona într-o clădire nu departe de clădirea actuală, în zona Parc Hotel de astăzi, ajunsese să aibă 30 de paturi, medic, subchirurg, intendent, moaşă şi personal de serviciu. Era organizat în două pavilioane, unul pentru bărbaţi şi altul pentru femei, legate printr-un coridor.

În 1928 se înfiinţează primele două secţii – chirurgicală şi medicală. Avea de-acum 80 de paturi şi patru medici. Doi ani mai târziu se creează postul de medic radiolog, în 1931 se ajunge la 130 de paturi. 1948 este anul în care devine Spital de Stat, iar în 1971 este pentru prima dată organizat în acte ca Spital Judeţean. Avea deja 1.225 paturi, cu peste 70 mai multe chiar decât sunt astăzi.
Blocul materno-infantil, care chiar în această perioadă a intrat în prima reparaţie serioasă de la înfiinţare, se construia în 1987. De atunci spitalul îşi tot adaugă secţii, se diversifică specializările şi ajunge ceea ce vedem astăzi: un spital care deserveşte un întreg judeţ, cu un act medical când lăudat, când blamat.

Cine a fost filantropul Cupeţu Ionaşcu

Negustorul Ionaşcu Cupeţu Sârbu, Mazâlu, se năştea în 1725, în comuna Leu, judeţul Romanaţi. S-a stabilit la 26- 28 de ani în Slatina, unde a făcut mai întâi cojocărie. În 1749 se căsătorea cu Neaga, fata unui negustor din oraş. Îşi cumpără un teren cu o rază de 50 de metri, pe una dintre uliţele principale ale târgului, unde va construi ulterior Biserica Ionaşcu (Catedrala de astăzi). Se ocupă şi de comerţ cu peşte, exportă cereale în Turcia şi din ce reuşeşte să strângă achiziţionează ulterior prăvălii, vii şi moşii. După moartea fiicei sale Rada, unicul copil, se dedică binefacerilor creştineşti. Slatina îi datorează primul spital din istoria oraşului, catedrala de astăzi, o şcoală şi mai multe cişmele. Soţia sa, jupâneasa Neaga, continuă operele de binefacere şi după moartea lui, iar una dintre dovezile generozităţii acestei familii răzbate din următoarele rânduri: „o viişoară ce am, cu cramă şi cu pivniţă la zid, cu un beci şi o căscioară de zid d-asupra beciului să mă hrănesc cu dânsa cât voi avea viaţă, iar după moartea mea, să rămână iarăşi spitalului“, scria Neaga. Pentru acelaşi spital se deschisese o prăvălie, din ale cărei venituri să poată fi susţinută activitatea medicală.