Creşterea numărului cazurilor de gripă a impus declararea judeţului „focar local“: „Virusul gripal poate trăi 3-5 zile pe suprafeţe şi obiecte contaminate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul cazurilor de gripă a crescut cu peste 20% faţă de media ultimelor trei săptămâni, judeţul fiind declarat, conform metodologiei, „focar local“.

În judeţul Olt, în ultima săptămână s-au înregistrat 1.931 cazuri de infecţii respiratorii acute, 82 necesitând internarea, în timp ce numărul cazurilor de pneumonie a depăşit în ultima săptămână 1.000 (1.050), 150 de pacienţi fiind internaţi în spital. S-au confirmat 6 cazuri noi de gripă, numărul total în acest sezon ajungând la 54 (46 gripă cu virsu gripal B şi 8 cu virsu gripal A). Creşterea cu mai mult de 20% faţă de media ultimelor trei săptămâni a numărului de cazuri (iar în Olt numărul a crescut cu 35%) a impus declararea judeţului drept „focar local“. Sunt în procedură achiziţii de materiale sanitare, antiseptice, echipamente de protecţie şi vaccin antigripal, care vor fi repartizate cu prioritate către cabinetele medicale şcolare, asistenţii comunitari şi mediatorii sanitari, cu scopul asigurării unor măsuri suplimentare profilactice.

Totodată, epidemiologii Direcţiei de Sănătate Publică reamintesc de ce este important să ne ferim de gripă (iar respectarea normelor de igienă este principalul mod), avertizând că „de la un an la altul sezoanele de gripă sunt tot mai severe şi afectează toate grupele de vârstă“. Pentru a fi şi mai convingători, epidemiologii reamintesc faptul că virusul gripal rezistă pe diverse suprafeţe între 3şi 5 zile şi poate cauza îmbolnăvirea. „În Europa, numărul deceselor de gripă este mai mare decât numărul deceselor cauzate de accidentele de circulaţie. Gripa ucide!“, avertizează specialiştii, oferind şi date certe, conform cărora în sezonul 2015 s-au înregistrat 40 de decese, în timp ce în 2016 numărul acestora a atins 107. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite