Ploieşti
Pagina 276






fără imagine Doi bărbaţi din Azuga au fost prinşi de jandarmi cu păstrăv şi unelte ilegale de pescuit, deşi este perioadă de prohibiţie. Prahovenii au fost observaţi de jandarmi, luni seară, pe drumul forestier din apropierea păstrăvăriei din staţiunea Azuga.
fără imagine Municipalitatea din Ploieşti a negociat cu reprezentanţii firmei Luxten costurile împodobirii oraşului cu luminiţe, în perioada sărbătorilor. Iluminatul va fi tot în culorile alb – albastru, dar se va renunţa la figurinele 3 D.
fără imagine Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Prahova au organizat un flagrant unui prahovean care a încercat să mituiască un poliţist cu suma de 400 de lei. Agentul ar fi trebuit să întârzie soluţionarea unui dosar penal în care mituitorul era...
fără imagine Două maşini au fost implicate într-un accident rutier care s-a produs marţi, în jurul prânzului, pe DN 1, în zona Movila Vulpii. Două persoane au fost rănite în impact, dintre care una încarcerată.
fără imagine Accidentul rutier s-a petrecut marţi, în jurul orei 11.00, pe Centura de Vest a Ploieştiului, la intersecţia spre localitatea Buda. Un autovehicul s-a răsturnat, iar o persoană a fost rănită.
fără imagine Aproape 10% din populaţia judeţului este atât de săracă încât se încadrează în criteriile de beneficiari ai ajutoarelor alimentare de la UE. Conform rezultatelor parţiale ale recensământului din 2011, populaţia din judeţ a scăzut la aproximativ 735.0...
fără imagine Sfârşitul lunii noiembrie vine cu lapoviţă, ninsoare şi temperaturi sub 0 grade în zonele de munte din Prahova. Nici zonele de deal şi de câmpie din judeţ nu scapă de frig. Minimele termice se vor apropia de limita îngheţului.
fără imagine Paul D. Popescu (17 iulie 1927, Ploieşti) a fost unul dintre cei mai însemnaţi istoriografi ai municipiului Ploieşti şi judeţului Prahova. Inspector şcolar, istoric, scriitor şi publicist, Paul D. Popescu a fost şi unul dintre cei mai iubiţi profesor...
fără imagine Din spatele Gării de Vest, unde se termină Ploieştiul, începe o altă lume, cea a căutătorilor de fier vechi. Un teren brăzdat de gropi, tărâm al sărăciei, în care şi viaţa, şi moartea au alte reguli....












fără imagine Transportul cu cele 1.504.862 de buletine de vot a ajuns, sâmbătă, la Ploieşti, sub pază militarizată. Până pe 7 decembrie, când vor fi distribuite în secţiile de votare, buletinele vor rămâne în Palatul Administrativ, sub sigiliu.




