Şerban Valeca, preşedinte PSD Argeş: „Declaraţiile lui Cătălin Rădulescu au adus un imens prejudiciu partidului“

0
0

Preşedintele PSD Argeş, Şerban Valeca, a declarat vineri, 17 martie, într-o conferinţă de presă că declaraţiile deputatului Cătălin Rădulescu au adus un imens prejudiciu partidului şi că pe 22 martie se va lua o decizie în Biroul permanent central al partidului privind sancţionarea parlamentarului.

Deputatul Cătălin Rădulescu a declarat printre altele într-un interviu pentru „Adevărul“ că a păstrat acasă o mitralieră AKM de la Revoluţie şi că este pregătit să o folosească din nou şi a cerut ca tunurile cu apă să fie folosite împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei.

Întrebat dacă declaraţiile lui Rădulescu au adus un prejudiciu de imagine PSD, Valeca a spus că acest prejudiciu este unul imens. El a ţinut însă să precizeze că nu a început nicio procedură pentru a lua în discuţie, la nivelul organizaţiei judeţene, declaraţiile parlamentarului ales pe listele PSD Argeş.

”Imens. Imens prejudiciu. Este evident, că suntem oameni serioşi. Dar la lucruri de procedură v-am spus că nu am demarat nicio procedură pentru că le prioritizez şi eu. Nu am avut timp să mă întâlnesc nici cu conducerea partidului. Miercuri 22 martie mă întâlnesc cu conducerea partidului, să vedem ce se decide, dacă va fi analiză la nivel central”, a declarat Şerban Valeca.

“Fiecare pasãre pe limba ei piere. Nu am avut timp să discut cu colegii din Argeş despre această situaţie, dar Biroul permanent central va lua o decizie deoarece Rădulescu este parlamentar” a mai precizat Valeca.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a autosesizat după interviul acordat cotidianului Adevărul de către deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea liniştii publice. Deocamdată, cercetarea este in rem. Pe rolul Parchetului mai sunt trei sesizări privindu-l pe deputatul Rădulescu, legat de regimul armelor şi muniţiilor.

Într-un comunicat remis de către Biroul de presă al Poliţiei Argeş se precizează că ”Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş s-a autosesizat şi desfăşoară activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor.”

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a spus, într-un interviu pentru Adevărul, că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: "De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Mai mult, el spune că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: "Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat."

Deputatul Cătălin Rădulescu a fost condamnat, în decembrie 2016, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Piteşti


Ultimele știri
Cele mai citite