Cum se prepară acasă tinctura de zmeur şi la ce se foloseşte preparatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apreciat mai ales datorită fructelor care conţin o cantitate mică de carbohidraţi, dar sunt bogate în vitaminele C, B1, B2, D, K şi P, dar şi în minerale precum calciu, magneziu, zinc, fosfor, potasiu şi fier, zmeurul are calităţi terapeutice şi graţie şi frunzelor sale, care conţin cantităţi mari de vitamina C, tanin şi acizi organici.

Preparatele obţinute din zmeur au, în general, efecte diuretice, laxative, depurative, astringente, antidiareice, dezinfectante, tonice şi stomahice.

Indicaţiile terapeutice ale zmeurului vizează o serie de probleme, de la dureri diverse, obezitate, enterocolită, arsuri gastrice, gastrită hipoacida, boli intestinale, astenii, reumatism şi gută, până la afecţiuni ginecologice, probleme tiroidiene, boli glandulare, cistită, colici renale, nefrite, prostată, uretrită, pentru care fitoterapeuţii recomandă fructele ca atare, ceaiul, pulberea sau tinctura.

Ultima dintre formele de administrare amintite şi poatea cea mai puţin folosită are efecte uimitoare în câteva dintre afecţiunile enumerate. Se poate cumpăra direct preparată din farmaciile naturiste sau poate fi preparată, simplu, acasă. 

"Pentru a prepara tinctura de zmeur ai nevoie de 20 grame de frunze de zmeur, 100 mililitri de alcool, cu precizarea că frunzele trebuie recolatate înainte şi în timpul înfloririi arbustului, uscate şi le transformate în pulbere. Se pune pulberea în sticlă de mărime potrivită şi se adaugă alcoolul. Bine închisă, sticla se lasă la macerat timp de 10 zile, agitând zilnic compusul, după care se filtrează. Se administrează de trei  ori pe zi, câte o linguriţă, îndulcită cu puţină miere. Doza de dimineaţă se ia pe stomacul gol.

 Tinctura astfel obţinută este utilă mai ales în tratarea gastritelor hiperacide şi în tratamentul diurezei", explică specialistul în fitoterapie Elena Badea, administratorul site-ului infziedesanatate.ro.

Precauţii şi contraindicaţii

Înainte de a urma un tratament cu preparate din zmeur, cereţi sfatul medicului. Consumul îndelungat sau în cantităţi mari de zmeură sau de preparate din frunze este contraindicat persoanelor care suferă litiază biliară sau renală. Explicaţia acestei contraindicaţii este legată de conţinutulde oxalaţi ai zmeurului.

„Zmeura şi preparatele fitoterapeutice din zmeur sunt contraindicate femeilor însărcinate în prima parte a sarcinii şi mamelor care alăptează, deoarece conţinutul mare de tanini poate reduce secreţia lactată”, mai spune Elena Badea.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite