Restricţii de trafic programate pentru vineri şi sâmbătă, în centrul Galaţiului, au fost amânate din cauza vremii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Ele vor fi puse în practică săptămâna viitoare, după îmbunătăţirea vremii. Circulaţia rutieră va fi îngreunată pe străzile Domnească (între Eroilor şi Universităţii) şi Nicolae Bălcescu (între Eroilor şi Lahovary) şi are drept cauză lucrările de instalare a unor cabluri electrice subterane.

UPDATE: Primăria Galaţi a anunţat că, din cauza vremii, lucrările programate vineri şi sâmbătă în centrul oraşului au fost amânate pentru săptămâna viitoare.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Primăria Galaţi informează că de vineri, 9 iunie, începând cu ora 22.00 şi până până sâmbătă, 10 iunie, ora 14.00, circulaţia va fi îngreunată în zona centrală a municipiului, fiind posibil să apară temporar chiar blocaje de trafic.

Motivul restricţiilor este acela că se vor executa o serie de lucrări pentru subtraversarea reţelelor electrice ce vor alimenta imobilul din strada Domnească nr. 54  şi refacerea zonelor unde vor avea loc aceste lucrări (aducerea la nivel).

Lucrările se fac, în intervalul de timp amintit, pe strada Domnească, pe tronsonul cuprins între strada Universităţii şi strada Eroilor, precum şi pe str. Bălcescu pe tronsonul cuprins între strada Eroilor şi strada Lahovary.

Autorităţile vă recomandă ca în pe perioada restricţiilor de trafic să ocoliţi zona pe rutele alternative, respectiv Gării-Al.I.Cuza-Universităţii-Domnească sau pe ruta Gării-Dr.Carnabel-Eroilor (pentru acces în zona Pieţei Centrale).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite