Cum n-au învăţat românii nimic după 4 martie 1977, cumplitul cutremur care a ucis 1.500 de oameni. „Un seism similar ar provoca pagube de trei ori mai mari“

Cutremurul din 1977 în România FOTO Muzeul de Fotografie

Cât de pregătiţi sunt românii şi autorităţile pentru a face faţă unui nou seism de aceeaşi mărime? Consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat se face superficial: în ritmul actual lucrările vor fi gata în 80-85 de ani. Experţii cred că dacă seimul din 1977 s-ar repeta acum, pagubele ar depăşi 6 miliarde de euro.

Duminică, 4 martie 2018, se împlinesc 41 de ani de la cel mai devastator cutremur din istoria modernă a României: seismul de 7,2 grade pe scara Richter din 1977. Urmările au fost devastatoare: peste 1.500 de morţi, 11.300 de răniţi şi aproape 35.000 de locuinţe s-au prăbuşit.

Cele mai multe pagube materiale s-au înregistrat în Bucureşti, unde au fost puse la pământ peste 30 de clădiri şi blocuri. Şi judeţele Galaţi şi Brăila au fost grav afectate de cutremur, dar şi alte localităţi din sudul şi estul ţării şi chiar unele ţări vecine, precum Bulgaria şi Iugoslavia.

Însă dincolo de drame şi cifre rămâne întrebarea crucială dacă românii  - şi în mod special autorităţile - au învăţat ceva folositor din lecţia dură „predată” de cutremurul devastator din 4 martie 1977. Cum stau, de fapt, lucrurile vom încerca să desluşim în articolul de faţă.

IGSU citează din cărţi

Atunci când vine vorba despre protejarea populaţiei în situaţii de castrofă, prima instituţie abilitată de lege să prevină, să educe şi să salveze este Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), prin structurile sale teritoriale. Însă, dacă pe partea de prevenire şi stingere a incendiilor aminta instituţie excelează, în ceea ce priveşte seismele lucrurile stau cu totul altfel.

De altfel, pe tot site-ul IGSU nu am găsit niciun material propriu, în versiune simplificată prin intermediul unor desene (aşa cum au toate statele care se respectă) legată de cum ar trebui să se comporte populaţia în timpul unui sinistru şi nici despre ceea ce ar trebui să facă oamenii pentru a reduce riscurile.

Singura informare în acest sens este o compilaţie după o carte scrisă de profesorul Emil Sever Georgescu („Managementul Riscului Seismic – 2005). „În SUA, Japonia, ca şi în alte ţări, toate cursurile, manualele şi tehnicile de supravieţuire la cutremur încep cu recomandarea deja clasică: „duck, cover and hold“ (sau „drop, cover and hold on”), adică: în caz de cutremur respectaţi trei faze: vă ghemuiţi, vă acoperiţi / protejaţi şi vă susţineţi (sau vă aruncaţi la pământ, vă acoperiţi / protejaţi şi vă ţineţi de ceva), fiind vorba de ghemuirea sau aşezarea cu faţa în jos, la podea, pe genunchi şi coate sau palme, acoperirea capului cu braţele şi palmele, protecţia sub o banca de clasă, masă solidă sau birou, cadrul uşii etc., după caz apucând cu mâinile piciorul mesei, biroului sau băncii”, explică profesorul Georgescu elementele esenţiale pentru supravieţuire în caz de cutremur.

Dincolo de această teorie eficientă, însă, instrucţiunile clare pentru populaţie pentru caz de cutremur nu există nicăieri în spaţiile publice. O simplă vizită în instituţiile publice care lucrează cu publicul din Galaţi, făcută în ziua de 1 martie 2018, ne-a relevat că nicăieri nu există afişate instrucţiuni specifice pentru momentul producerii unui seism. Există doar planul de evacuare în caz de incendii (şi acela discutabil), cu instrucţiunile aferente.

Surprinzător, cel mai bun tabel de instrucţiuni în caz de cutremur nu l-am găsit la IGSU, ci pe site-ul ISU Dâmboviţa, care reuşeşte, în doar 10-12 fraze, să sintetizeze totul, pe înţelesul tuturor.

Cine-i învaţă pe oameni să evite riscurile?

Literatura de specialitate (cartea la care făceam referire mai înainte este un bune exemplu) arată că măsurile din timpul unui cutremur pot fi inutile în lipsa unor măsuri preventive eficiente. Singura problemă este că aceste măsuri preventive nu sunt transmise populaţiei. De fapt, autorităţile nu au dezvoltat niciun fel de mecanism în acest sens, oamenii fiind lăsaţi să se informeze cum pot, dacă pot.

„În principiu, cei de la Situaţii de Urgenţă ar trebuie să facă publice, într-un limbaj simplificat şi susţinut cu desene – aşa cum fac japonezii şi americanii – măsurile preventive legate de ancorarea mobilierului, de sistemele de închidere sigure ale uşilor şi ferestrelor, despre locurile sigure şi cele vulnerabile din clădiri şi altele. Faptul că nu se face asta este regretabil“, spune profesorul Iulian Toma, din Galaţi.

Viaţa într-o casă cu „bulină roşie”

În principiu, conform legilor în vigoare (cum ar fi Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 1094 din 24 noiembrie 2004), autorităţile sunt obligate să asigure atât protecţia populaţiei cât şi informarea şi pregătirea ei în scop preventiv. Însă asta nu se întâmplă.

Casă cu bulină roşie FOTO C Crângan

Un exemplu la îndemână este legat de faptul că autorităţile permit activităţi umane în clădirile cu risc seismic ridicat (aşa zisele imobile cu „bulină roşie”) deşi este evident că viaţa acelor oameni este în pericol iminent în caz de cutremur.

Familia Grigorescu locuieşte într-un astfel de imobil din Galaţi, unul dintre sutele expertizate ca fiind cu risc seismic ridicat în partea centrală a oraşului. Cei şase membri ai familiei (trei adulţi şi trei copii) ocupă două camere, o bucătărie şi o baie dintr-o clădire cu două niveluri în care mai locuiesc încă trei familii. Casa, proprietate a Primăriei, este într-o stare deplorabilă şi este evident – chiar şi fără o expertiză (deşi aceasta există) - că un cutremur de peste 6 grade o pune jos. Şi totuşi, nimeni nu face nimic.

„Am fost la Primărie să le spun că mă tem să nu se dărâme casa pe noi, dar mi-au zis să am răbdare, că sunt multe de făcut şi că trebuie să aşteptăm. Eu bani nu am. Şi chiar dacă aş avea, nu am voie să fac consolidare de capul meu“, spune Ion Grigorescu.

Viaţa în casa cu bulină roşie e complicată. „Se mişcă şi când trece câte un autobuz. Când au fost cutremurele alea de la Izvoarele (N.R.: acum trei ani, localitatea aflată la circa 25 de kilometri de oraşul Galaţi a fost zguduită de peste 300 de seisme în doar câteva luni) am dormit cu groază. Ne venea să dormim în curte de frică“, povesteşte bărbatul.

Se face cât o picătură într-un ocean

În teorie, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Admnistraţiei Publice este cel desemnat să intervină pentru consolidarea clădirilor care pun în pericol siguranţa publică în caz de cutremur. În realitatea, însă activitatea sa este un fel de picătură de speranţă într-un ocean de pericol.

Bunăoară, în 2017 (date extrase de pe site-ul instituţiei), au fost începute lucrări de consolidare la doar 30 de imobile din Bucureşti, două din Tulcea şi câte unul din Câmpina şi SF. Gheorghe. De asemenea, s-au făcut proiectări pentru consolidare la alte 53 de imobile (30 din Bucureşti, restul din Bacău, Câmpina, Tg. Mureş, Iaşi, Ploieşti şi Suceava).

Asta înseamnă, însă, aproape nimic, căci doar în listele cu clădirile expertizate cu risc prezentate pe site-ul aceluiaşi minister (liste vechi – atenţie! – de mai bine de un deceniu) figurează peste 2.500 de imobile. Aşadar, ritmul actual e clar: cu puţin noroc, consolidările s-ar putea încheia peste 80-85 de ani.

1977 versus 2018: de trei ori mai multe pagube

Ce-ar însemna în 2018 un cutremur similar cu cel din 4 martie 1977 explică profesorul Emil Sever Georgescu, unul dintre cei mai importanţi experţi români în siguranţa construcţiilor.

Clădiri prăbuşite după seismul din 1977 FOTO Arhiva Adevărul

„În România, stăm bine la nivel de legislaţie şi coduri, dar implementarea şi controlul măsurilor sunt deficitare. Populaţia încă are nevoie de cunostinţe corect transmise şi să fie sprijinită în reducerea riscurilor. Un cutremur similar cu cel din 1977 ar provoca pagube de 6 miliarde de euro, la nivelul întregii ţări, adică de trei ori mai mari decât acum 41 de ani“, a declarat profesorul Georgescu pentru XprimmTV.

„Paradoxal, am intrat în UE cu acest risc, insuficient cuantificat, şi mulţi au speranţa că Europa ne va ajuta să facem faţă situaţiilor şi stărilor de urgenţă care se vor produce. Pe termen imediat post-seism, poate că aşa va fi. Un mare cutremur de Vrancea va afecta direct peste jumătate de ţară, însă nu doar România, ci şi Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina, etc., care vor solicita şi ele ajutoare europene. Consecinţe colaterale: împrumuturi externe pe termen lung, incapacitate de plată, stoparea dezvoltării durabile“, a adăugat expertul.