De unde provine tradiţia lunii de miere şi cu ce băutură era tratat mirele pe vremuri ca un rege
0Ritualurile matrimoniale sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, iar tradiţia lunii de miere era percepută diferit în trecut faţă de ceea ce înţeleg astăzi prin această noţiune tinerii căsătoriţi.
Încă din cele mai vechi timpuri, adică de mii de ani, au existat obiceiuri matrimoniale total diferite de cele de astăzi.
Chiar dacă termenul lună de miere este folosit astăzi într-un sens care exprimă mai degrabă o deplasare lungă după oficierea căsătoriei, în trecut tradiţia era percepută diferit.
Istoricii care au cercetat acest aspect au aflat că în Babilon, oraşul vechi al lumii antice, mirele era ţinut la respect, în adevăratul sens al cuvântului, de tatăl soţiei sale, care avea obligaţia să-i ofere, în fiecare zi, timp de o lună, o băutură numită hidromel sau mied.
Aceasta era o băutură alcoolică, dulce şi parfumată, obţinută prin fermentaţia alcoolică a unui amestec de apă cu miere şi polen cules de albine, cunoscută şi ca „vin de miere”.
Anticii îi spunea "licoarea zeilor". În acele vremuri, calendarul era bazat pe cicluri lunare, care însemnau timpul scurs între apariţia Lunii pline şi până la apariţia următoarei luni pline. Prin urmare, o lună avea 29 de zile, o altă lună 30 de zile, fapt pentru care perioada în care tatăl socru îl supunea la tratamente preferenţiale pe ginerele său i s-a spus luna de miere.
Motivul pentru care îi dădea hidromel era că această băutură era considerată un afrodisiac şi astfel erau sporite şansele tânărului cuplu să aibă copii cât mai repede.
Explicaţie teologică a „lunii de miere“
Preotul Ioan Ioanicescu, care a scris zeci de cărţi şim lucrări cu caracter ştiinţific, a descris în una din lucrări şi semnificaţia acestei expresii.
“Cercetătorii în domeniu afirmă că această sintagmă ar veni de la popoarele nordice. Din cele mai vechi timpuri, aceste popoare au avut obiceiul de a impune tinerilor căsătoriţi ca, timp de 30 de zile după nuntă, să se hrănească cu hidromel, un amestec de apă cu miere şi anumite aromate. Aşadar să consume mierea ca regim alimentar de favoare. Desigur, în mod simbolic, prin aceasta se aminteşte tinerilor că trebuie să cultive în atmosfera căminului lor dulceaţa de miere a unor bune deprinderi de comportament şi a virtuţilor casnice ideale. Şi aceasta nu doar pentru 30 de zile, ci pentru întreaga lor viaţă”, afirmă preotul Ioanicescu
Povestea cu luna de miere numită de nordici „hjunottsmanathr”, adică „a se ascunde”, este însă legată de faptul că viitorul cuplu trebuia să se cunoască dinainte, iar singura modalitate de a se întâmpla acest lucru era ca bărbatul să îşi răpească iubita şi să o ţină ascunsă până când familia acesteia nu o mai căuta.
În acest fel, singuri cei doi petreceau o lună cu adevărat de miere, în care era inclusă şi acea băutură, licoarea zeilor. Mai mult decât atât, la finalul acestei perioade, dacă mireasa rămânea însărcinată, cuplul se putea întoarce acasă.
Abia în perioada victoriană, în Marea Britanie, luna de miere a devenit cu adevărat un obicei descris ca fiind romantic, care făcea parte integrantă din ceremonialul nunţi. Iar excursia pentru luna de miere era plătită de mire şi familia acestuia.