Ce a păţit un bărbat care a cumpărat de la farmacie prezervative „cu nervuri“, pentru atingerea plăcerii maxime. Pe fir au intrat procurorii
0
Un bărbat din Focşani, în vârstă de 50 de ani, este protagonistul unei reclamaţii oarecum ciudate, dar întemeiate, având în vedere deznodământul acestui caz.
În luna mai a acestui an, focşăneanul a cumpărat dintr-o farmacie din oraş două pachete de prezervative Durex, produs despre care a mărturisit că-l foloseşte în mod frecvent doar dintr-o anumită gamă, respectiv “Mutual Pleasure” (“prezervativ cu nervuri şi puncte în relief create pentru atingerea punctului culminant în acelaşi timp”, după cum scrie în prospect).
Bărbatul a avut ceva îndoieli legate de calitatea prezervativelor încă din momentul în care le-a achiziţionat, suspiciunea fiindu-i trezită de preţul ceva mai scăzut, respectiv 8,50 de lei/cutie, faţă de 13 lei, cât plătea de obicei în supermarket-urile din oraş, dar s-a gândit totuşi că le procură dintr-o farmacie şi nu i se poate întâmpla nimic rău. Acasă, după ce a folosit primul prezervativ, avea să constate însă diferenţa de calitate, după ce atât el cât şi partenera sa au avut de suferit la capitolul plăcere.
Prin urmare, a mers cu cele două cutii de prezervative la farmacie şi a cerut să i se înapoieze cei 17 lei pe care i-a plătit pe produs. Probabil că lucrurile nu ar fi luat o altă întorsătură dacă farmacista nu l-ar fi tratat cu un refuz categoric.
Complet nesatisfăcut, focşăneanul a mai întreprins câteva investigaţii pe cont propriu, aflând astfel că firul de desfacere a ambalajului prezervativului lipsea de pe produs, spre deosebire de cel original. Mai mult decât atât, a luat legătura cu reprezentantul oficial al firmei producătoare, care i-a cerul să-i indice codul de produs şi lotul de fabricaţie.
La furnizor 3 lei, în farmacie 8,5 lei
Aşa a aflat că prezervativele nu erau făcute în fabrica celor de la Durex. Cu aceste elemente, a mers la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Vrancea, unde a înregistrat o reclamaţie. Inspectorii de aici au plecat pe urma prezervativelor şi au descoperit că furnizorul acestora era o firmă din Suceava, cu mai multe puncte de lucru în ţară. Societatea în cauză nu a putut să facă dovada documentelor privind originalitatea produsului, ci s-a obţinut de la patron doar o declaraţie pe propria răspundere privind calitatea.
De menţionat că la furnizor o cutie de prezervative ajungea la preţul de 3 lei. Cu aceste date, Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au sesizat poliţia din Suceava.
“În urma verificărilor, s-au constatat aspecte de natură penală, astfel încât sesizarea noastră a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind efectuate cercetări pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Cert este că farmacia din Focşani a retras imediat de la comercializare cele 55 de cutii cu prezervative, iar clientul şi-a primit banii înapoi, declarându-se mulţumit de cum s-a soluţionat cauza”, ne-a declarat Cristina Boldeanu, inspector la Protecţia Consumatorului Vrancea.
Citiţi şi: