Cum a fost ucis cu zeci de lovituri de cuţit un bărbat din Dolj. „Zicea să dorm la el, era îngrozit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul bărbatului a fost ridicat şi dus la morgă pentru realizarea necropsiei FOTO / Ana Popescu
Cadavrul bărbatului a fost ridicat şi dus la morgă pentru realizarea necropsiei FOTO / Ana Popescu

Un bărbat de 55 de ani, din localitatea doljeană Daneţi, a fost găsit fără suflare în propria casă, înjunghiat în gât şi în abdomen. Presupusul autor al crimei este un vecin al acestuia, cu 20 de ani mai tânăr, care avea probleme psihice.

Povestea din localitatea Daneţi i-a îngrozit pe oameni. Mulţi dintre ei susţin că erau convinşi că se va ajunge la această crimă. „Între victimă şi călăul său erau discuţii vechi, dar nimeni nu a intervenit", povestesc sătenii.

Totul s-a întâmplat în seara de 8 ianuarie, când bărbatul de 33 ani a mers acasă la vecinul său, porecit Geanică, Omul a fost injunghiat în gât, apoi în abdomen. După ce a a comis fapta, bărbatul a mers la cârciumă şi le-a spus vecinilor. „Am omorât un om”. Cum nu l-au crezut, oamenii au mers acasă la Geanică să vadă ce s-a întâmplat. Imediat ce au văzut că fusese ucis, au sunat la 112.

Ce povestesc sătenii

Localnicii spun că între cei doi existau probleme mai vechi. „Toată lumea ştia că între ei era o duşmănie. Geanică mereu spunea că-i era frică să nu-l omoare. Zicea să dorm la el, că e îngrozit", povesteşte unul dintre prietenii bărbatului.

„Înainte vorbeau, beau şi un pahar împreună. De la o vreme, nu se mai înţelegeau deloc. Ultima dată, i-a spart lui Geanică toate geamurile. A venit şi Poliţia, dar nimeni nu a făcut nimic. Omul avea probleme psihice, toată lumea ştia şi toată lumea se ferea de el. Un individ lăsat în libertate, deşi toţi ştiau că e periculos. Cică legea nu permite să internezi un bolnav psihic cu forţa. Aşa ni se spunea”, au declarat mai mulţi săteni.

Autorul crimei a fost în repetate rânduri dus la spital, dar nu rămânea pentru prea mult timp şi internat. 

Ce spun poliţiştii

Poliţiştii din Daneţi susţin că împotriva acestuia nu s-a depus nicio plângere că şi nu ar fi ştiut că între cei doi vecini ar exista o problemă.

„Avand în vedere cele constatate, s-a constituit un colectiv complex format din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, Poliţiei  Oraşului Bechet şi Secţiei 12 Poliţie Rurala Daneţi care efectuază cercetări la faţa locului sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Din primele cercetări, s-a stabilit că bărbatul în cauză ar fi fost înjunghiat de un bărbat de 33 de ani, din localitate. Barbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat de poliţişti în curtea locuinţei, imobilizat şi condus la sediul poliţiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmând a fi  dispuse măsuri legale în baza probatoriului administrat:, se arată întrr-un comunicat de presă al IJP Dolj.

Vă recomandăm să citiţi şi:

PORTRET Cristian Vasile, trubadurul care a cucerit lumea cu-n tango. Adevărata poveste a legendarei Zaraza

Scandal colosal: Şumudică, făcut praf de şeful clubului Gaziantep! A dezvăluit cât câştigă românul

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite