Emil Boc şi-a publicat declaraţia de avere. Cât a câştigat primarul Clujului în 2018
0Primarul Clujului, Emil Boc, şi-a depus declaraţia de avere pentru ultimul an joi, 10 ianuarie. În 2018 şi în prima lună din 2019, Boc a fost plătit de Primăria Cluj-Napoca şi de Universitatea Babeş-Bolyai.
Fostul premier are, potrivit raportului înaintat, un venit anual de la Primăria Cluj-Napoca de 150.240 de lei. În acelaşi timp, el a câştigat 57.696 lei de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB). În acelaşi timp, soţia edilului şef, Oana Boc, a avut un venit anual de 64.393 de lei. Declaraţia de avere a fost publicată pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca.
Familia Boc are un cont în bancă în lei de 309.000, dar şi unul în euro cu suma de 3.000 de euro şi unul în dolari americani, cu 6.000 de dolari. În declaraţia de avere apar două apartamente, unul fiind trecut pe numele fiicei sale, Cezara.
În plus, familia Boc deţine o casă şi o cabană de vacanţă la Răchiţele, localitatea natală a fostului prim-ministru, dar şi câteva suprafeţe de teren. Tototdată, Emil Boc a trecut în declaraţia sa de avere şi o maşină Peugeot din anul 2007.