VIDEO Militarul Andrei Câmpeanu a murit în somn. Posibilă cauză, un accident rutier mai vechi în care s-a rănit la cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doliu, la Potoceni, printre rudele şi vecinii militarului care a murit într-o unitate din Prahova. Fruntaşul Andrei Câmpeanu a fost găsit fără suflare dimineaţa de către colegii de dormitor. Vecinii spun că băiatul a supravieţuit unui accident rutier destul de grav, în urma căruia a fost rănit la cap şi că este posibil să fi rămas cu sechele de la evenimentul de acum doi ani.

Apropiaţii militarului nu îşi explică cum s-a produs această tragedie, în condiţiile în care Andrei nu dădea semne că ar fi bolnav. Parchetul Militar Ploieşti a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările morţii tânărului militar buzoian.

Militarul a fost găsit mort, miercuri dimieaţă, la Unitatea Militară 02525 Breaza, judeţul Prahova, unde se afla în misiune. Andrei Iulian Câmpeanu nu mai respira atunci când a fost găsit de colegii săi. Militarii au dat imediat alarma, însă a fost prea târziu pentru tânărul de numai 23 de ani.  

Andrei Câmpeanu lucra de doi ani, pe bază de contract, la Unitatea Militară 01654 de la Mărăcineni, judetul Buzău. Rudele şi vecinii din satul Potoceni, locul de domiciliu al acestuia, sunt şocaţi de vestea dispariţiei fulgerătoare a tânărului militar. Nimeni nu îşi explică cum s-a produs această tragedie, în condiţiile în care Andrei nu dădea semne că ar fi bolnav. 

Vecinii lui Andrei spun că tânărul a fost implicat, în urmă cu doi ani, într-un accident rutier destul de grav, în urmă căruia a fost rănit la cap. Oamenii spun că este probabil ca tânărul să fi rămas cu sechele de la evenimentul de acum doi ani. Andrei urma să se căsătorească, în curând, cu o fată din sat.

Evenimentul este cercetat de o comisie constituită la nivelul unităţii şi de către Parchetul Militar Ploieşti. Înmormântarea tânărului Andrei Câmpeanu va avea loc sâmbătă, la cimitirul din localitatea Potoceni. 

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite