Autorităţile Buzăului au anunţat încheierea ”Operaţiunii bradul de Crăciun”
0
Bradul din faţa Palatului Comunal a fost adus de pe raza municipiului Buzău. Are 36 de ani şi provine din curtea unui cetăţean care a decis să-l doneze municipalităţii după ce a observat că rădăcina copacului afectează fundaţia casei.
Până anul trecut, brazii pentru centru şi Orăşelul Copiilor erau primiţi în dar din Harghita, însă costul transportului lor până la Buzău era foarte mare.
“Operaţiunea Bradul de Crăciun s-a încheiat...... Oaspetele a ajuns cu bine în Piaţa Daciei!😄 Şi în acest an am îmbinat tradiţia cu ecologia şi am adus un brad din curtea unui buzoian, nu tăiat din pădure! Îi mulţumesc public domnului Ţârlea de pe strada Orizontului pentru cadoul făcut buzoienilor. Mi-a povestit cu lacrimi în ochi că l-a crescut vreme de 36 de ani, dar acum afecta fundaţia casei şi reţeaua electrică şi trebuia tăiat urgent!”, a scris viceprimarul Ionuţ Apostu pe Facebook.
Instalaţia pomului de Crăciun din Piaţa Dacia va fi pornită pe 1 decembrie. Odată cu aprinderea luminilor multicolore din brad se va aprinde şi iluminatul de sărbători din întreg oraşul.























































