Viaţă de 10 lei pe zi

Ofertă pe piaţa de vechituri: săracii îşi pun la vânzare, în pieţe sau la colţ de stradă, tot ce au în casă. Poţi cumpăra un televizor cu 20 de lei, două linguri cu un leu şi

Ofertă pe piaţa de vechituri: săracii îşi pun la vânzare, în pieţe sau la colţ de stradă, tot ce au în casă. Poţi cumpăra un televizor cu 20 de lei, două linguri cu un leu şi piuliţe ruginite la un ban bucata

Să mai zici că nu poţi să cumperi nimic cu un ban! Nu un leu, un ban, în moneda nouă. Poţi, dar numai dacă te duci la negustorii de vechituri. Flămânzii îşi aşază zilnic marfa direct pe trotuarele Bucureştiului, la marginea pieţelor, în parcuri sau la colţ de stradă.

Unii o fac de foame. Au ajuns să vândă până şi păpuşile copiilor din casă, pentru că le-a întârziat pensia ori salariul. Alţii, în schimb, s-au specializat în branşă, au cel puţin zece ani de meserie. Aţi auzit de "filosofia gunoiului nou-nouţ"? Mi-a explicat purtătorul de cuvânt al calicilor cum faci rugina să lucească şi să fie vandabilă.

Parcă au văzut pe dracu' gol, aşa fug de ziarişti. "Că de la voi ni se trage", adică noi, presa, i-am pus pe poliţişti să-i mătrăşească pe "sărăntoci", că nu mai au loc pe nicăieri, îmi aruncă în faţă cupeţii tot năduful lor.
Dialogul ăsta are loc pe o alee înfundată din piaţa Drumul Taberei, pe unde trec numai maşinile de aprovizionare ale magazinelor din apropiere.

Cu chiu, cu vai, ne împrietenim până la urmă. Un bărbat cu faţa osoasă îmi prezintă "casa" lui, că doar stă aici de dimineaţă până seara. "Toată averea mea e în valizele astea", îmi arată bărbatul dinţii cariaţi din spatele unui rânjet cu miasme "seducătoare".

Profit de 30%

Ciolănosul îmi povesteşte cum merge treaba. Vine lumea la el şi fiecare aduce de acasă toate vechiturile posibile. "Dacă eu cumpăr cu doi lei, vând cu trei lei", aflu cum e cu profitul din gunoi. "Acum, în decembrie, vin mai mulţi cu ruginături la noi, să aibă şi ei o pâine de Revelion. Le e ruşine să stea ei în stradă şi să vândă, aşa că vindem noi, meseriaşii". Stai aşa, păi dacă dai piuliţa cu un ban, cu cât ai luat-o, nene, cu un sfert de ban?

"Fratele meu, cumpăr şi la kilogram", îmi şopteşte negustorul, de parcă îi era teamă să nu-l afle concurenţa. Apoi se întâmplă ceva mai puţin plăcut. Rămân fără cei câţiva interlocutori din zonă, care au dispărut ca la un semn, lăsându-şi baltă marfa.

Mă uit în jurul meu, credeam că au apărut uniformele albastre. Da' de unde. Când colo, intră în decor omul providenţial. Auziţi, "purtătorul de cuvânt al calicilor". Fără portofoliu. Bătrân, buhăit la faţă, cu un ochi umflat şi chef de vorbă, normal, potrivit cu "funcţia" lui. Aşa l-am cunoscut pe Costel-televizoare, după numele de "scenă".

Abia acum încep poveştile grele. "Dom-ne, ce vezi matale în locul ăsta e istorie", zice documentaristul, care îşi prezintă colegii drept "garda bătrână" a "vechitomanilor din Bucureşti", de 17 ani în "meserie", şomeri din "floarea tinereţii", dar calificaţi în teroarea viscolului şi năpasta caniculei. La care se adaugă "filosofia gunoiului nou-nouţ". Păi ce, crezi că iei "spurcăciunea" de la oricine şi o pui direct la vânzare? Nu! Mai întâi trebuie s-o dai cu şmirghel, cu vaselină, cu ce mai ştii tu, s-o faci să lucească.

Să repari televizoarele stricate, cum face nea Costel, maşini de spălat, de călcat, de tocat. Of, greu cuvântul ăsta, "tocat", că e inspirat din realitate.

"Ne toacă poliţiştii cu amenzi. Dă şi câte zece milioane, nu iartă, că n-avem autorizaţii", dar se leapădă uşor Costică de amărăciune şi-mi zice nişte bancuri porcoase.

Se caută celulare

Trecem repede peste episodul colorat şi ne aducem aminte de viaţa asta cenuşie. "Cine ia zece lei pe zi e mare", după care zice că telefoanele se vând cel mai bine, "alea celulare", ţine să precizeze gazda. Se învârteau pe acolo clienţi de toate felurile. Vedeai şi haine peticite, dar şi din cele cu ştaif. Dau să plec, dar noul meu "prieten" mă întreabă dacă n-am ceva vechituri pe acasă. Îmi asigură transportul!

"Moş Crăciun" în mizerie

Dacă mai poţi face haz de necaz cu băieţii din Drumul Taberei, parcă îţi stă râsul în gât, cum mi s-a întâmplat mie, atunci când am văzut un bărbat care vindea jucăriile copiilor săi, ca să facă rost de bani pentru mâncare. Eram la doi paşi de piaţa Gorjului, în cartierul Militari. Văd un om mic de statură, încărunţit înainte de vreme, sprijinit de gard, care ţinea într-o mână o sacoşă din rafie, plină, iar în cealaltă o păpuşă.

M-am apropiat de el într-o doară şi l-am întrebat dacă păpuşa e de vânzare. Se uită lung la mine, "perie" apoi împrejurimile, să nu fie niscaiva poliţişti în apropiere, după care, cu glas şoptit, îmi spune că da, pe urmă desface plasa, să-mi arate că mai are şi alte lucruri, maşinuţe ori păpuşi. Unele au vopseaua scorojită. Păpuşile par mai "bătrâne" decât stăpânul lor. După preţurile sale, cu 10 lei puteam să-i cumpăr toată sacoşa.
"Copiii mei s-au făcut mari, nu mai am nevoie de jucării. Am nevoie de mâncare", se tânguie omul. M-am întrebat, după ce am plecat de acolo, dacă nu cumva Moş Crăciun ne întinde o capcană, să vadă cât de buni suntem cu el?...

Listă negociabilă de preţuri

Televizor alb-negru - 20 lei
Televizor color - 30 lei
Aparat de radio - 5 lei
Telefon mobil - 3 lei
Ceas - 2 lei
Lingură - 50 de bani
Piuliţă - un ban bucata