Video Incendiu violent în Sectorul 3 al Capitalei: risc de propagare a flăcărilor la Hala Laminor
0Un incendiu a izbucnit luni, înainte de orele prânzului, la o hală din Bulevardul Basarabia, în Sectorul 3 al Capitalei. Există pericol de propagare la Hala Laminor.
UPDATE 15.00 Un robot pentru ventilare evacuază fumul din hală
Suprafața afectată este de aproximativ 750 mp, incendiul fiind localizat.
Sunt în continuare degajări mari de fum, atât în exterior, cât și în Hala Laminor. În interiorul Halei Laminor acționează robotul pentru ventilare în vederea evacuării fumului provenit de la construcția la care se manifestă incendiul.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o hală, cu posibilitate de propagare la alta hală. Arderea se manifesta la acoperiș”, a precizat ISU București- Ilfov.
Au fost alertate zece autospeciale de stingere.
Dispozitiv pentru protectia Halei Laminor
Din primele informații, rezultă că incendiul a izbucnit în timp ce se executau lucrări la nivelul acoperișului, precizează pompierii.

„În acest moment a fost realizat dispozitiv la înalțime, pentru stingerea incendiului la corpul de clădire afectat și pentru protectia Halei Laminor. La caz este o hală lipită de Hala Laminor, cu înăltime de aprox 6 m. Se observă o degajare intensa de fum la acoperis”
Bucureștenii care locuiesc în zonă au primit mesaje RO-alert.

Știre în curs de actualizare