Cristian Pîrvulescu crede în sistemul electoral de tip german
0Reforma electorală a fost principalul subiect discutat astăzi în Sala Rondă a Prefecturii Brăila în cadrul mesei rotunde pe tema „Efectul de bumerang. Se poate îmbunătăţi participarea electorală prin modificarea legislaţiei?", avându-l moderator pe preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu.
Acţiunea face parte din proiectul „Pentru alegeri de nota 10", implementat de către Asociaţia Pro Democraţia (APD), în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale (CENTRAS) şi finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.
Mai bine de o oră şi jumătate au fost analizate cele mai importante aspecte privind legislaţia electorală pentru modificarea cadrului legislativ, în vederea unificării practicilor electorale la nivelul tuturor tipurilor de alegeri şi pentru eliminarea posibilităţilor de fraudă.
Pârvulescu consideră că sistemul majoritar adus în discuţie în ultima perioadă de preşedintele Traian Băsescu, "uninominal într-unul sau două tururi" nu are nici o şansă să fie fructificat de şeful statului.
"Pe de altă parte, aşa cum ştiu eu, partidele politice acuză din plin anul electoral 2008. Schimbarea legislaţiei electorale a lăsat urme adânci şi orice discuţie privată cu un parlamentar din orice partid politic reprezentat în Parlament duce spre aceeaşi concluzie. Aceştia nu doresc să mai repete experienţa traumatizantă din 2008 şi costisitoare financiar", a spus Cristian Pîrvulescu.
Potrivit şefului APD, există la ora actuală două abordări. Prima, pe care mulţi o gândesc, deşi nimeni nu a afirmat-o public este aducerea sistemului electoral la nivelul lui 2008, "respectiv întoarcerea la sistemul de listă proporţională, soluţie foarte costisitoare din punct de vedere politic. Nici un partid politic nu va avea curajul să o accepte", susţine Pîrvulescu.
Pe de altă parte se vorbeşte despre modificarea sistemului electoral, care poate însemna, fie unul simplificat, de tip german, fie trecerea pe un sistem majoritar.
APD nu susţine însă această ultimă variantă, iar Pârvulescu a precizat că nici un partid parlamentar nu agrează acest sistem majoritar.