Botoşani: Eugeniu Vasilică Chirurgul cu simţ artistic (PORTRET)

Botoşani: Eugeniu Vasilică Chirurgul cu simţ artistic (PORTRET)

În copilărie nu voia sub nicio formă să ajungă doctor, dar vizitele dese la cabinetul unchiului său, care era stomatolog, l-au făcut să iubească medicina.

Eugeniu Vasilică şi-a dorit de mic să se facă orice altceva în afară de medic. Scafandru, arhitect, inginer, însă nu se gândea că va ajunge să lucreze cu bisturiul, într-o sală de operaţie. A avut însă un unchi stomatolog şi, mergând în vizită pe la cabinetul acestuia, a început să-i placă nu numai curăţenia şi albul halatelor, ci şi migala pe care o presupune o astfel de meserie. Aşa că, în momentul în care a trebuit să aleagă facultatea la care să meargă după absolvirea liceului, a spus fără să mai stea pe gânduri: „Medicină!“.

Înţelege problemele pacienţilor
Au urmat anii de şcoală, când l-a întâlnit pe unul din profesorii care avea să-i fie şi mentor. Acesta avea tocmai specialitatea pe care avea să o îmbrăţişeze şi doctorul Eugeniu, chirurgia plastică şi reparatorie. Profesorului Luchian îi datorez în mare parte atracţia spre această latură a medicinei. „Eu mă gândeam să devin pediatru, mi-ar fi plăcut atunci să lucrez mai mult cu copiii. Ceea ce am învăţat de la el m-a făcut să-mi îndrept atenţia spre chirurgie şi tot ce însemna partea de reconstrucţie a ţesuturilor, a vaselor de sânge, a nervilor. Mi s-a părut fascinant“, povesteşte chirurgul. Nu i s-a mai părut la fel de fascinant când la spital a ajuns într-o zi o femeie cu o parte din nas smulsă de un câine.

De el depindea dacă aceasta va putea din nou să iasă în lume sau să stea mai mult prin casă şi să-şi ascundă de ceilalţi chipul desfigurat. Nu i-a fost uşor să o opereze, mai ales că aceasta era traumatizată de cele întâmplate şi întreba tot timpul cum o să arate de-acum încolo.  „Mi-am dat toată silinţa să pun în practică tot ce ştiu. Am lucrat cu răbdare, dar totuşi în ritm alert pentru că orice minut care trece scade şansele ca ţesutul separat de corp să fie revascularizat“.

A ieşit bine însă, şi femeia i-a mulţumit de nenumărate ori pentru faptul că nu a lăsat-o să fie un monstru. Cele mai grele cazuri sunt cele ale persoanelor tinere, care au viaţa înainte. Nu numai pe considerente estetice, având în vedere că acestea au o viaţă socială intensă, ci mai ales pe partea funcţională.

„Vă daţi seama ce traumatizant este pentru un tânăr să rămână fără degetele de la o mână înainte de-a fi apucat să lucreze măcar câţiva ani. Cred că trebuie să-ţi dai tot interesul pentru a salva şi o unghie, dacă se poate. Pentru că poate afecta viaţa viitoare a pacientului pe care-l ai în faţa ta“, a spus Vasilică.

Nu are proiecte măreţe
Se mulţumeşte să lucreze într-o unitate sanitară de stat, pentru că trebuie ajutaţi toţi oamenii, nu numai cei care îşi permit să cheltuie sume mari pentru refacerea pielii după o arsură sau pentru salvarea unei mâini secţionate accidental.
Şi-ar dori însă să existe mai multe fonduri pentru dotarea spitalelor cu aparatură de specialitate, care ar creşte performanţele în astfel de intervenţii.

Profil

Născut. 24 septembrie 1966, Bălţi, Republica Moldova.
Studii. Facultatea de Medicină şi Farmacie, Iaşi.
Familie. Căsătorit, are
un copil.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fost primul caz în care a trebuit să decideţi: „tai sau reconstruiesc“?
S-a întâmplat cu ani în urmă, în timpul rezidenţiatului. A ajuns la spital un bărbat cu o mână tăiată de un flex. Practic braţul omului fusese separat de corp. A trebuit să decid repede, în asemenea cazuri nu ai mult timp să stai pe gânduri. M-am apucat de operaţie împreună cu un coleg şi, după câteva ore de lucru minuţios, i-am refăcut legăturile vasculare, nervoase, muşchii, absolut tot. Satisfacţia maximă a fost atunci când l-am întâlnit ulterior pe stradă şi am dat mâna cu el.

Medicina reconstructivă şi reparatorie presupune şi un oarecare simţ artistic din partea medicului?
Primează funcţionalitatea, dar trebuie urmărită şi latura estetică, mai ales la persoanele tinere. Pentru asta îţi trebuie acel simţ „de artist“.

Ce-i place

Meseria pe care o face şi viaţa de familie. Îi place grădinăritul, însă locuind la bloc a trebuit să se mulţumească numai cu florile la ghiveci. Are în balcon o grădină în miniatură.

Ce nu-i place

Nu îi plac oamenii orgolioşi şi faptul că trebuie să lucreze cu mijloace mai puţin performante. Aparatura de specialitate l-ar ajuta să rezolve cazuri mult mai complicate.