Vechi „reţele de socializare” din Maramureş: „Acolo se pune totul la cale, tot ce se petrece în sat”

Duminica după biserică oamenii se întâlnesc pe bancă

În satele din Maramureş, nevoia de comunicare între oameni poate fi foarte uşor vizibilă urmărind un simplu detaliu. Deşi au porţi înalte, din lemn, în faţa caselor se poate vedea câte o bancă, unde oamenii se întâlnesc şi discută ultimele noutăţi.

Dacă treci duminica prin satele din Maramureş, în special după ce se întorc oamenii de la biserică ori în serile de vară, vei găsi acolo mereu grupuri de oameni stând de vorbă. Sunt adevărate „reţele de socializare”, dar nu unele virtuale, aşa cum ne-am obişnuit acum, ci unele reale, cu oameni care se privesc faţă în faţă când vorbesc şi care îşi declină identitatea şi îşi asumă părerile şi ideile, chiar şi când sunt contra tuturor.

Maria Borodi, o femeie de 66 de ani din Călineşti, Maramureş, aşteaptă să-i vină vecinele de la rugăciune, să mai stea de vorbă.

„Vin aici vecinii de pe uliţă, duminica şi şed aici şi-apoi povestesc, câte tăte. Tăte minciunile. Ceie (aceea, n.r.) s-o despărţit, ceie s-o adunat, ceie-o făcut şe (aşa, n.r.), ş-apoi tăţ’ avem, că amu-i lumea rea. Foarte rea. De mult, n-o fo’ aşe. Nici tineretu’, nici bătrânii. Erau mai de ominie. Amu, de ai, nu-i bine, de n-ai, nu-i bine”, relatează bătrâna cu chef de vorbă.

Despre tineri, însă, spune că nu se implică. „Amu tinerii nu mai stau pă laiţă. De mult o stat şi tineretu’, da’ amu nu”, mai povesteşte bătrâna.

Vechi „reţele de socializare”

Adevărul este că, acum, tinerii folosesc alte reţele de socializare, în mediul online. De altfel, după doi ani de pandemie, o mulţime de activităţi par să se fi mutat în mediul virtual şi multe dintre ele continuă să se desfăşoare astfel, după ce s-a constatat că e mai confortabil.

Aparent, bătrâna abia a aşteptat să aibă cu cine vorbi, pentru că începe să ne relateze toată viaţa ei. Despre copiii ei plecaţi despre grădină şi despre câte altele. 

După ce ieşim din Călineşti şi ajungem în următorul sat, Vălen, situaţia e la fel. E ora la care lumea se întoarce de la biserică şi e forfotă în sat. Oameni îmbrăcaţi frumos, unii în portul popular, mişună pe uliţe, se întâlnesc, stau de vorbă, îşi strâng mâinile.

Pe o altă bancă găsim doi vecini. Un bărbat şi o femeie care îşi aşteaptă partenerii să se întoarcă de la rugăciune. În câteva minute îi ajunge soţia bărbatului şi li se alătură.

„Şedem pe bancă şi dohănesc (fumez, n.r.). Numa’ noi, vecinii ne adunăm aci. Strângem frig. Mai bine am sta în casă”, spune Văsălie, după ce ni s-a prezentat.

„Da mai stăm aci la poveşti, seara”, continuă el, apoi ne-o arată pe femeia care tocmai a venit de la biserică. „Ea mi-i femeia”, spune bărbatul cu ţigara în mână. „Şi a mneu îi dus la biserică şi noi doi stăm şi bârfim”, spune vecina „de bancă”, râzând zgomotos cu o voce guturală.

„Povestim câte tăte. Ce se întâmplă în sat”, continuă ea.

Vechile sfaturi populare, pe banca bisericii

Etnologii spun că încă mai există la vechile biserici din lemn o bancă lungă, unde se aduna „sfatul popular” şi unde se luau decizii importante. În unele sate încă se mai practică asta, spune etnologul Pamfil Bilţiu. „Şi acum se mai practică obiceiul acesta în unele sate. Este o bancă, de-a lungul bisericii şi acolo se adună sfatul babelor. Sau al unor reprezentaţi ai satului şi acolo se pun la cale toate. Şi gura satului, şi înţelegeri de ordin economic, sau ce se mai petrece în sat, relele care s-au petrecut. E o tradiţie la ţară.

Dar „gura satului” e organizată în mai multe locuri. În satele din Maramureşul istoric există laviţa aceea lungă şi la poartă. Şi se adună acolo vecinii şi stau de vorbă. Dar mai erau şi la jocul duminical, sau în alte locuri unde se adună bătrânele. Cei care au o casă cu bancă pusă afară, se adună şi acolo intervine „gura satului” şi povestesc, analizează tot”, spune el.

„Dacă se adună bărbaţi, atunci se discută mai mult probleme de ordin economic. De exemplu, cum se organizează păşunile, stânile, lemnele din pădure, tot felul de probleme importante pentru întreaga comunitate sătească. Sau, când să facă stânile, unde să le facă, cine să le păstorească, ce păşuni vor cumpăra. Cum le vor cumpăra”, mai spune etnologul.

Comunicarea directă vs. mijlocită de tehnologie

Comunicarea directă are cu certitudine avantaje şi nu va putea fi înlocuită niciodată de comunicarea mijlocită de tehnologie.

Psihologul Cecilia Ardusătan spune că sunt avantaje şi dezavantaje ale comunicării cu ajutorul tehnologiei, însă nu putem să ne dezvoltăm fără contact direct cu oamenii.

„Trebuie ştiut că mediul online influenţează viaţa reală şi invers. De exemplu, sunt unele aspecte pozitive cum ar fi: altruismul, poate fi amplificat online şi putem fi mai predispuşi să ajutăm mai uşor decât dacă am fi faţă în faţă, dar există şi riscuri.

Oamenii în spatele tehnologiei se dezinhibă ca şi atunci când consumă alcool şi pot avea încredere mai mare în persoane cunoscute în acest spaţiu şi pot da informaţii despre ei. Capacitatea de judecată e redusă”, explică ea.

Pe de altă parte, copiii sunt cei mai sensibili la lipsa contactului cu oamenii.

„Sunt studii care pot confirma că interacţiunea umană nu poate fi înlocuită de tehnologie. Copiii care sunt lăsaţi de mici pe ecrane şi au mai puţin contact vizual cu oameni, vor fi mai puţin sociabili, nu vor şti interacţiona, nu vor crea legături profunde cu ceilalţi, nu vor şti oferi iubire şi în acelaşi timp nu vor şti să o primească. Să nu vorbim de dezvoltarea târzie. Experienţele din lumea reală conduc la creşterea semnificativă a sinapselor”,mai spune ea.

De asemenea, psihilogul Cecilia Ardusătan mai arată că statul prea mult în faţa monitoarelor poate conduce la tulburări de sănătate mintală, în special când vorbim de copii.

„Pentru a deveni adulţi stabili şi funcţionali este nevoie de contact uman. Copiii învaţă de la oameni nu de la „maşini”! Statul mult în ecrane duce la creşterea riscului de ADHD, depresie, izolare şi alte probleme emoţionale.

Copiii şi chiar şi adulţii au nevoie de îmbrăţişare, comunicare, râsete, citit, mângâiere . Pe lângă toate acestea, copiii şi adulţii ce stau mult în ecrane dezvoltă un sine virtual şi omoară sinele real. De aceea, avem atâtea situaţii în care oamenii nu se descurcă în viaţa reala”, mai spune psihologul.