Procesele vrăjitoarelor din Maramureş, femeile executate de „Omul negru” - ritualul diabolic prin apă şi foc al călăului
0Detalii despre Evul Mediu în Maramureş şi despre procesele vrăjitoarelor care au fost în Maramureşul istoric, dar şi în zona Băii Mari sunt foarte puţine, fiind scrisă o singură lucrare pe această temă, cea a profesorului Balogh Bela, intitulată "Nagybanyai Boszorkanyperek".
Din cartea scrisă de Bela Balogh aflăm că, la începutul Secolului al XVIII-lea, timp de 10 ani, au avut loc peste 20 de procese împotriva vrăjitoarelor şi implicit a vrăjitoriei. Acestea au fost supuse unor probe (apă şi foc), pentru a vedea dacă femeile bănuite de practici necurate chiar sunt ”autentice”.
În Baia Mare a fost folosită mai mult proba apei pentru că, la periferia oraşului, erau multe lacuri. "În funcţie de adâncimea apei, vrăjitoarele au fost puse într-un sac şi aruncate în apă, iar dacă au plutit atunci se dovedea că a fost vrăjitoare, iar dacă sacul s-a dus la fundul apei, atunci se dovedea a fi un om oarecare", a declarat autorul cărţii într-un interviu acordat unei publicaţii maghiare.
Procesele împotriva vrăjitoriei datate au început în secolul 17. Au fost şi mai vechi, dar nu s-a scris. Unde a existat sărăcie, numărul vrăjitoarelor a crescut. În 1650 oraşul Baia Mare a devenit tot mai sărac, spre deosebire de până atunci. În anii 1740 credinţa în vrăjitorie era vie deoarece românii din satele de pe lângă Baia Mare aparţineau religiei ortodoxe. Datorită credinţei, unii oameni nu au fost de acord cu aceste procese.
Cei acuzaţi erau nou-veniţii, străinii. Exista un consiliu care reprezenta populaţia şi care făcea şi acuzaţiile. Dacă se dovedea că acuzaţiile erau nefondate şi fără dovezi, membrii Consiliului ce acuzau primeau 100-200 de forinti amendă sau li se tăia limba ca pedeapsă.
170 de cazuri în tot Ardealul
Cartea prezintă, printre altele, şi cazul unui bărbat care era în conducere împreună cu tatăl său. A fost acuzat de vrăjitorie pentru că nu era din Baia Mare şi a călătorit, iar în aceste călătorii a învăţat să înghită focul şi alte scamatorii. Majoritatea acuzaţiilor erau aduse femeilor. Puterea vrăjitoriei era moştenită pe linie feminină, chiar de la mamă, bunică sau soacră, sau se putea primi de la alte vrăjitoare.
Din Monografia Băii Mari, volumul 1 din 1972, aflăm că "dintre hotărârile luate cu privire la unele procese de vrăjitorie, atît de frecvente în evul mediu, amintim sentinţa din 18 iulie 1650 prin care o tânără vrăjitoare "dovedită" ca atare cu ajutorul martorilor, este condamnată la moarte prin ardere pe rug. Tot din această sentinţă, din 1650, mai aflăm că magistratul oraşului avea angajat un călău denumit "Omul Negru", căruia i se plătea câte un florin de aur pentru fiecare execuţie, iar cea amintită mai sus se menţionează că era a patra în acel an".
"Noi prelucrăm acum tot fondul arhivistic de documente medievale ale României, dar nu am terminat încă. Doar peste un an vom şti exact dacă şi câte cazuri de vrăjitorie au fost în Baia Mare. Ce ştiu eu este că în tot Ardealul nu au fost, în tot Evul Mediu şi perioada premodernă, decât maximum 170 de cazuri (în peste 300 ani, fenomenul nefiind foarte dezvoltat în comparaţie cu Europa apuseană). În Baia Mare trebuie să fi fost doar câteva cazuri, care trebuie căutate prin documente", a declarat Livia Ardelean, reprezentant al Arhivelor Naţionale Maramureş.
Vă mai recomandăm:
VIDEO „Ceapa vrăjitoarelor” sau leurda, mâncată direct din pădure de către gurmanzi. „E bună rău domne...”
Se încarcă comentariile...
