Trei zile de evenimente dedicate educaţiei. Vezi aici programul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă: Mii de elevi vor lua parte la evenimente
Foto arhivă: Mii de elevi vor lua parte la evenimente

Cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, în parteneriat cu Primăria  Municipiului Arad,  Consiliul Local al Municipiului Arad, Consiliul Judeţean Arad, organizează o serie de manifestări educaţionale, în perioada 5-7 octombrie 2011, sub genericul „Zilele Educaţiei” sau participă la evenimente organizate cu această ocazie.

La acţiuni participă cadre didactice, elevi, părinţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi ai asociaţiilor sau organizaţiilor cu activitate în domeniul educaţional.

Astfel, astăzi, cei de la inspectorat vor participa la Sincronul Antidrog „Între ALB ŞI NEGRU”, organizat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului. La acest eveniment vor participa 2500 de elevi ai claselor IX-XII.

Evenimentul îşi propune să conştientizeze tinerii asupra riscurilor  asociate consumului droguri, precum şi solidaritatea tinerilor împotriva acestui flagel mondial. Totul va avea loc în Piaţa „Avram Iancu” Arad, între orele 14.00-16.00. Mâine vor avea loc activităţi în unităţile de învăţământ, de tipul workshop-uri, activităţi desfăşurate în parteneriat grădiniţă – şcoală primară – şcoala gimnazială – liceu.

Cele mai sugestive imagini sau produse rezultate în urma acestor activităţi vor fi expuse în faţa Primăriei în data de 7 octombrie 2011, în locuri special amenajate.

În data de 7 octombrie imaginile sau produsele realizate în cadrul workshop-urilor din data de 6 octombrie 2011 vor fi expuse începând cu ora 11.00 în faţa Primăriei. Vizitarea expoziţiei se va realiza în intervalul orar 12.00 – 16.00.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite