Restricţii pentru vizitatorii pacienţilor din Spitalul Judeţean Arad „pentru evitarea unui eveniment epidemiologic“
0
Mai multe măsuri speciale au fost dispuse începând cu ziua de joi, 8 februarie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad ca urmare a creşterii cazurilor de gripă şi a altor boli de sezon.
Printre, altele programul de vizitare se reduce de la 5 ore în cursul săptămânii şi 10 ore în weekend, la o oră, şi asta în anumite condiţii.
"Pentru evitarea unui eveniment epidemiologic se impun următoarele măsuri: pacienţii vor putea vizitaţi de maximum 1 sau 2 aparţinători pentru cel mult 15 minute. De asemenea, se reduce şi timpul de vizită. De luni până duminică se vor putea vizita pacienţii doar între orele 16 şi 17. De asemenea, în cadrul secţiilor Neonatologie, Pediatrie 1, Pediatrie 2 şi Obstretică-Ginecologie accesul vizitatorilor va fi începând de joi strict interzis", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalulului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz.
În judeţul, Arad sunt confirmate, până în acest moment două cazuri de gripă, la două femei de 40 şi 50 de ani, ambele internate la ATI. Cele două femei nu erau vaccinate antigripal. În acelaşi timp, pentru 3 suspiciuni de gripă, medicii aşteaptă încă rezultatele.
Medicii vin cu o serie de sfaturi şi recomandări pentru populaţie şi spun că vaccinul este cea mai sigură cale de a preveni gripa. Medicii mai recomnandă populaţiei să consume mai multe legume şi fructe şi în niciun caz să nu ia antibiotice fără consult medical.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad este cel mai mare din judeţ, are 1.400 de paturi în 52 de secţii şi 22 de clădiri, în ţară Fiind spitalul cu cele mai multe imobile şi cea mai mare răspândire, pe o rază de peste 85 de kilometri. În Fiecare an, spitalul are aproximativ 50.000 de pacienţi internaţi, 150.000 de persoane consultate în ambulatoriu şi peste 60.000 de persoane care primesc îngrijire medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe.