Primul traseu de unde se pot culege informații despre speciile de animale și plante
0Aradul are finalizat primul traseu informativ, la fel cum există și în munții Retezat. Este vorba despre traseului interpretativ Ceala, realizat în cadrul proiectului de îmbunătățire a infrastructurii necesare sensibilizarii și conștientizării populației în Parcul Natural Lunca Mureșului.
Proiectul este finanțat din bugetul de stat și de la Uniunea Eruopeană.
Traseul se afla la 6 km de intravilanul Municipiului Arad și se poate ajunge la el cu bicicleta, urmând traseul de biciclete Arad-Pecica.
El are o lungime de circa 2 km și se află într-o zona strict protejata, iar de-a lungul său au fost amplasate 20 de panouri informative. Cei de la Lunca Mureșului spun că aceste panouri au fost puse pentru ca vizitatorii să fie mai conștienți de comoara naturală pe care o străbat și să înțeleagă mai bine rolurile pe care speciile de plante și animale le au în natură.
„Pentru promovarea acestui traseu s-au tipărit 10.000 de pliante, dintre care 2.000 sunt în limba engleză. Pliantele au costat 10.000 lei, iar întreg traseul se ridică la valoarea de 30.000 lei”, spune Ovidiu Pîrv, manager de proiect.
Citește ce specii de animale și plante sunt pe lângă traseu, mâine dimineață, în Adevărul de Banat
.