Rezultate dezastruoase : unul din cinci elevi a luat bacul
0Aproape 1000 de absolvenţi de clasa a XII-a au picat bacalaureatul de toamnă, procentul de promovabilitate fiind în judeţ de 19%. Cele mai proaste rezultate s-au înregistrat la Grupul Şcolar Tehnic Alexandria, unde au promovat doar 9 candidaţi din 190.
Din cei 1216 candidaţi înscrişi la cea de-a doua sesiune de bacalaureat, 973 nu au reuşit să treacă peste examenul maturităţii. Rezultatele afişate duminică seara i-au surprins pe candidaţii teleromăneni care se aşteptau ca cea de-a doua sesiune de bacalaureat să fie „ permisivă". Marius Sanda, absolvent al Grupului Şcolar Tehnic Alexandria a fost şocat să vadă că la matematică nu a luat mai mult de 2,5 : „ Nu pot să cred că am luat doar atât. Eu ziceam că am făcut ceva, dar văd că nu a fost aşa. La nota asta nici nu are rost să mai fac contestaţie" ne-a spus candidatul.
Matematica a fost proba care le-a creat candidaţilor cele mai mari probleme. La Grupul Şcolar Tehnic, unitatea la care au promovat doar 9 candidaţi din 190, a plouat cu note mici la matematică. Peste 60 de elevi de la acest liceu au luat note cuprinse între 1,00 şi 2,00 la matematică. Rezultatul prost de aici este o consecinţă a condiţiei sociale a elevilor susţine Emilian Vrăjitoarea, directorul Grupului Şcolar Tehnic: „ Noi avem elevi slabi, majoritatea din mediul rural, care nu au bani de meditaţii. Sunt copii săraci de la ţară pe care abia îi aducem la şcoală să-şi termine studiile".
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman consideră că cele mai mari probleme la bacalaureatul din toamnă le-a creat matematica. „ Subiectele la matematică au fost mult mai dificile decât la sesiunea din vară. Nu cred că este este corect. Eu sunt adepta unor subiecte diferenţiate, în funcţie de profilul liceului. Nu se compară un elev de la o clasă de matematică intensiv cu un elev de la un grup şcolar tehnic, şi nu ar trebui să aibă aceleaşi subiecte" ne-a spus inspectorul general adjunct Mariana Simionescu.
În ceea ce priveşte procentul de 19%, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman consideră că acesta reflectă adevărata pregătire a elevilor. „ Rezultatele nu sunt mulţumitoare. Majoritatea candidaţilor au tratat cu uşurinţă acest examen, cu superficialitate. Vina pentru aceste rezultate nu aparţine exclusiv elevilor. Este vina întregului sistem de învăţământ. Când era seriozitate la bac, scoteam şi noi profesionişti" a mai spus pentru Adevărul de Seară, Mariana Simionescu.
Doar două medii peste 8,00
Cele mai slabe procente de promovabilitate în judeţ s-au înregistrat la Grupul Şcolar Tehnic Alexandria (aproximativ 4,7%), Grupul Şcolar Agricol Alexandria (10%) şi Colegiul Tehnic „ G-ral David Praporgescu" Turnu Măgurele (10,6%). La bacalaureatul din toamnă cea mai mare medie a fost 8,16, media unei eleve de la Colegiul Naţional Unirea Turnu Măgurele. După afişarea rezultatelor, s-au depus 394 de contestaţii, cele mai multe la matematică şi limba română. 164 de elevi au depus contestaţii la matematică, iar 122 la limba şi literatura română. Contestaţiile se vor soluţiona în zilele de 7 şi 8 septembrie, de către comisia pentru contestaţii a ISJ Teleorman.























































