Peste 600 de profesori fac cursuri de formare pe bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

610 cadre didactice din Teleorman se şcolesc pe bani europeni în cadrul unui proiect câştigat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman

Proiectul are o valoare de peste 1 milion de lei şi vizează instruirea profesorilor în scrierea de proiecte, managementul resurselor umane şi informatică
Proiectul al cărui beneficiar este Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman se numeşte „ Investiţii în resurse umane prin educaţie activă şi continuă factor de succes în dezvoltarea carierei în învăţământul preuniversitar”. Casa Corpului Didactic Teleorman este partenerul ISJ  în derularea proiectului cofinanţat de Fondul Social European. Grupul ţintă a fost constituit iniţial de 480 de cadre didactice din judeţ, dar după finalizarea înscrierilor s-a ajuns la 610 profesori, educatori şi învăţători. „ S-au constituit 8 grupe de profesori petru fiecare din cele trei cursuri, despre managementul proiectelor, managementul resurselor umane şi informatică. În total sunt 24 de grupe de cadre didactice care vin la cursuri în week-end la sediul Casei Corpului Didactic . Prima sesiune de curs se derulează din octombrie, până în februarie, iar din aprilie vom începe a doua sesiune” ne-a spus inspector Alexandra Negrea, reprezentantul ISJ Teleorman.
În paralel cu cursurile, cei 610 profesori vor participa şi la o aplicaţie e-learning cu un număr obligatoriu de 56 de ore : „ Ei vor intra pe un site şi vor trebui să efectueze un număr de 56 de ore de exerciţii, teme, aplicaţii cu teme de la cursuri” ne-a mai spus reprezentantul ISJ.  Dascălii vor susţine şi o evaluare finală după cele cinci luni de cursuri şi se vor alege cu certificate acreditate de Centrul Naţional de Formare Profesională.

Profesorii se perfecţionează în informatică şi scriere de proiecte

Profesorii care s-au înscris la cursuri spun că cele trei domenii în care se vor forma sunt domenii de interes şi că această experienţă îi va ajuta să-şi desfăşoare activitatea la un alt nivel. „ Cursul  TIC –Tehnologii Informaţionale şi Comunicare” este foarte interesant. Mă va ajuta să fac planificări de lecţii, să prezentăm copiilor lecţii pe CD, să lucrăm cu calculatorul. ” ne-a spus Liliana Cătrună, învăţătoare la Şcoala „Ştefan cel Mare” Alexandria.O altă cursantă, educatoarea Şerban Florica ne-a spus că a atras-o tot cursul de TIC : „ Este tentant, că te învaţă să lucrezi cu calculatorul. În ziua de zi, fără calculator nu faci nimic. Am zis că dacă pot să mă înscriu, de ce să nu fac asta”.
Alţi profesori au optat pentru cursul de managementul proiectelor, în ideea că vor învăţa să scrie proiecte pentru a atrage fonduri europene în şcolile lor : „ Mi s-a părut interesant un asemenea curs, pentru că ştii să scrii proiecte este important. Aşa am avea şansa să luam bani europeni pentru şcoli” ne-a spus Dorina Ristea un alt cadru didactic cursant.

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite