Absolventă cu media 10 la Bacalaureat: „Societatea a creat o bulă de stres care pune presiune pe tine la fiecare pas”
0Emanuela Coralia Toda-Puiuleț, sau mai pe scurt Ema, este singura elevă din Alba care a obținut nota maximă la examenul de Bacaluareat 2023. Este absolventă a Colegiului „Avram Iancu” din Câmpeni, un oraș din Munții Apuseni.

Eleva a precizat că s-a pregătit în toți cei patru ani de liceu și că tot timpul a avut cea mai bună medie din clasa sa, iar examenul a fost destul de accesibil.
„Examenul de Bacalaureat a fost destul de greu, cel puțin la nivel de idee. În sine, e destul de accesibil, dar societatea a creat în jurul lui o bulă de stres care pune presiune pe tine la fiecare pas. De aceea, emoțiile cele mai mare le-am avut înainte sa primesc subiectele, după fiind doar un alt exercițiu pentru care ma pregătisem deja. Subiectele de anul acesta mi s-au părut accesibile. Au avut și puncte dificile, dar o nota de trecere era ușor de obținut”, a spus tânăra.
Ema susține că pregătirea sa suplimentara a constant în teste de antremanet rezolvate regulat.
„Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost faptul ca pe parcursul celor 4 ani de liceu am învățat constant, clasa a 12-a reprezentând doar un an în care am recapitulat ce învățasem deja. Am avut norocul sa am parte de cei mai buni profesori la materiile de bac, profesori care s-au ocupat din timp de noi, ne au ajutat sa înțelegem materia și au avut răbdare cu sufletele noastre de copil. În plus, la română m-a ajutat mult participarea la Olimpiada Națională «Lectura ca abilitate de viață». În cadrul pregătirii mele pentru aceasta mi-am dezvoltat abilitatea de a ma exprima, de a ma juca cu cuvintele, capacitate care mi-a fost de folos la redactarea lucrării de bac. Mai departe as vrea sa merg la UBB la Facultatea de Matematica și Informatica pe secțiunea de Informatică”, a completat absolventa, pentru ziarulunirea.ro.
În Alba, rata de promovare la probele scrise ale examenului de bacalaureat în județul Alba a fost de 79,1%, superioară mediei naționale (72,8%) și mai mare decât cea de anul trecut de la nivel județean (76,7%). 1.713 absolvenți de liceu au reușit să obțină cel puțin nota 5.00 la fiecare probă scrisă și minimum media 6.00, promovând BAC-ul, 79 de liceeni nu s-au prezentat la probe, patru elevi au fost eliminați, iar 449 dintre cei 2.166 de candidați care au dat probele au fost respinși.
La trei licee niciun absolvent care a susținut bacalaureatul nu a promovat examenul maturității. La Liceul Tehnologic Jidvei toți cei 3 candidați care au dat probele au picat BAC-ul, iar la Liceele Tehnologice de Turism și Alimentație Arieșeni și „Țara Moților” Albac, unicul candidat care a susținut bacalaureatul a fost respins. La Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia un singur candidat, din promoția curentă, a trecut bacalaureatul.
Au avut promovabilitate 100% Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” (115 candidați) și Liceul „Sf. Iosif” (3 absolvenți), în timp ce la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia există un singur respins din 211 de absolvenți.