Termenul în care poate fi completat formularul PLF, prelungit. Valoarea amenzii minime, redusă la 500 de lei DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Această OUG prevede categoriile de personal exceptate de la a avea obligaţia de a completa PLF  FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Această OUG prevede categoriile de personal exceptate de la a avea obligaţia de a completa PLF  FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că a fost prelungit termenul în care poate fi completat formularul digital de intrare în România (PLF), la 72 de ore. Totodată, categoriile de persoane exceptate vor completa formularul o singură dată, bifând o opţiune în acest sens. De asemenea, valoarea amenzii minime a fost redusă la 500 de lei.

"Vorbim de o primă ordonanţă de urgenţă, care a fost aprobată la solicitarea Ministerului Sănătăţii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Andrei Baciu. 

El a arătat că acest act normativ aduce câteva completări care vizează îmbunătăţirea modului de funcţionare. 

"În primul rând, o modificare importantă este aceea că a fost prelungit termenul prin care acest formular poate fi completat. Ne dorim să creăm un mecanism de lucru cât mai puţin birocratic, cât mai eficient şi să reducem din lucrurile necesare care îngreunează tot acest proces. Dacă până la acest moment aveam 24 de ore să completăm acest formular, am extins această perioadă la 72 de ore înaintea utilizării formularului. Mai mult, sunt şi cele 24 de ore ulterioare trecerii prin care poate fi prezentat acest formular. Vreau să menţionez faptul că se consideră îndeplinită completarea acestui formular atunci când datele sunt corecte pentru că dacă sunt eronate sau incomplete, nu se cheamă că am completat aceast formular şi sistemul îl va recunoaşte. Au fost şi astfel de cazuri", a explicat Baciu. 

El a adăugat că această OUG prevede categoriile de personal exceptate de la a avea obligaţia de a completa. 

"Vorbim, spre exemplu, în primul rând despre piloţi de aeronave şi personalul navigant al acestora precum şi mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar. (...) conducătorii autovehiculelor cu capacitate maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, personalul navigant maritim şi fluvial, precum şi personalul de deservire a platformelor maritime, personalul navigant îmbarcat la bordul navelor, elicopterelor şi personalul de deservire a platformelor maritime situate în zona economică exclusivă a României şi care nu se deplasează pe teritoriul altui stat, poliţiştii care participă la misiuni de aducere în ţară, sub escortă, a persoanelor urmărite internaţional şi acelor transferate în vederea continuării executării pedepsei, personalul implicat în executarea misiunilor de transport a pacienţilor, ai serviciilor medicale şi din unităţi sanitare aflate în afara teritoriului României, persoanele care se deplasează pentru locul de muncă şi tranzitează frontiera de stat cel puţin o dată în 24 de ore", a detaliat secretarul de stat în MS. 

Potrivit acestuia, persoanele care fac parte din categoriile exceptate, selectând această opţiune de personal care este exceptat, vor face acest lucru o singură dată.

"În momentul în care se selectează această opţiune, multe câmpuri necesare vor dispărea şi nu vor mai putea fi completate. Deci pentru toate persoanele care încadrează acestei categorii este o modificare importantă", a punctat el. 

Baciu a afirmat că o altă modificare se referă la datele cu caracter personal care sunt menţinute pentru o perioadă de 6 luni de la completarea formularului. "În momentul de faţă acestea sunt menţinute timp de 15 zile, însă, dacă cineva iniţiază o procedură juridică, aceste date trebuie dovedite ulterior în respectivă procedură juridică. Atunci aceste date nu trebuie şterse automat după 15 zile, cum se întâmplă acum", a explicat el. 

Baciu a adăugat că s-a redus şi cuantumul amenzii minime.

 "O altă veste bună este faptul că s-a redus valoarea amenzilor, plafonul minim. Până în acest moment funcţiona un plafon de acordare a amenzilor între 2.000 şi 3.000 de lei. Pragul minim a fost scăzut la 500 de lei", a afirmat el.

OUG pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România

Notă de Fundamentare a OUG pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite