PNA - la judecata opiniei publice

La sfarsitul saptamanii trecute, procurorul general al Parchetului National Anticoruptie, Ioan Amarie, a rabufnit: "PNA n-ar mai trebui sa dea socoteala Parlamentului". Seful PNA spune ca, de un an de

La sfarsitul saptamanii trecute, procurorul general al Parchetului National Anticoruptie, Ioan Amarie, a rabufnit: "PNA n-ar mai trebui sa dea socoteala Parlamentului". Seful PNA spune ca, de un an de zile, a tot trimis scrisori Camerei Deputatilor si Senatului, prin care a solicitat abrogarea din lege a articolului conform caruia institutia pe care o conduce trebuie sa prezinte forului legislativ un raport anual de activitate. PNA a ramas, practic, singurul segment din puterea judiciara care, prin mentinerea acestei obligativitati, este controlat de puterea politica, lucru inadmisibil intr-un stat democratic. "Nici Consiliul Superior al Magistraturii, nici Inalta Curte de Casatie si Justitie, nici Parchetul General, nimeni din autoritatea judecatoreasca nu este obligat sa faca acest lucru si este normal sa nu prezinte nici un raport in fata unei alte puteri a statului... Procurorul nu trebuie obligat sa dea raportul nimanui, singurul control asupra lui trebuie sa fie controlul judiciar" - a declarat, vineri, in cadrul unei conferinte de presa, Ioan Amarie. Seful PNA si-a aparat cauza apeland, in principal, la o serie de motive de genul garantiilor constitutionale - separarea puterilor in stat, independenta Justitiei etc. Dar a avut grija, in mod voalat, sa arate ca mai este vorba si de altceva, ca stie care sunt motivele ce ii fac pe parlamentari sa tina cu dintii de acest raport anual: "Sunt si alte considerente la care nu doresc sa ma refer". Acestea tin de o logica elementara: cum sa dea PNA raportul tocmai celor pe care - potrivit competentelor exprese date de lege - are dreptul si obligatia de a-i cerceta penal si de a-i trimite in judecata?! Situatia seamana teribil de mult cu o poveste in care vanatorul ar trebui sa dea raportul vanatului. Or, prin fauna parlamentara exista destul "vanat" mare, destui parlamentari afaceristi demni de atentia PNA. Si PNA a dovedit, pana acum, intr-o masura destul de consistenta, ca are capacitatea si vointa de a actiona eficient chiar si in cazuri sensibile care s-au intersectat, adesea, cu sferele puterii politice. Este vorba, intre altele de: consilierii guvernamentali Fanel Pavalache (deja condamnat pentru coruptie) si Virgil Teodorescu - ambii subalterni si colaboratori apropiati ai lui Serban Mihailescu; primarul pesedist Horia Anderco; decapitarea unor unitati intregi ale Ministerului de Interne, cum ar fi Sectia 5 din Bucuresti si Politia Rutiera din Oradea; inceperea urmaririi penale pentru coruptie impotriva baronului local Nicolae Mischie etc. Mai nou, PNA s-a implicat si in unele domenii pana acum tabu, precum petrolul (cazurile Petromidia, Darmanesti, Rafo, Carom Onesti), CFR, licitatiile din armata s.a.m.d. Toate aceste dosare grele reprezinta suficiente motive pentru ca puterea politica, in speta parlamentarii, sa se teama si sa doreasca sa aiba un anumit control asupra PNA, care ar putea realmente deveni - asa cum cere Uniunea Europeana - un corp independent de anchetatori de elita, care n-are nici mama, nici tata atunci cand este vorba de coruptie. Ceea ce se intampla acum cu PNA, nu este o premiera. Mai demult, aceiasi parlamentari reusisera sa strecoare un articol de lege conform caruia PNA avea dreptul de a cerceta toate faptele de coruptie, mai putin cele savarsite de parlamentari si demnitari, care urmau sa cada in competenta Parchetului General. Cu mare greutate, Ministerul Justitiei a gasit, la vremea respectiva, o solutie de a indrepta situatia, prin promovarea unei ordonante de urgenta. Este clar ca PNA a stat, de la infiintare, ca un ghimpe in coasta puterii politice, iar acest lucru s-a vazut si prin incetineala cu care Executivul a promovat recenta ordonanta prin care s-a dispus marirea schemei PNA, fara a debloca insa fondurile necesare punerii acesteia in aplicare. Amarie are dreptate cand cere independenta fata de Parlament, fata de Ministerul Justitiei si Ministerul Public. Independenta - institutionala si materiala - reprezinta o conditie indispensabila pentru ca PNA sa fie puternic, credibil, sa aiba rezultate spectaculoase, pe masura rolului dat prin lege, acela de principal organ judiciar specializat in lupta impotriva marii coruptii. Problema credibilitatii PNA nu se leaga insa numai de independenta si de baza materiala logistica. Ea inseamna, in primul rand, reactii rapide si rezultate concrete, in special in cazurile devenite de notorietate pentru opinia publica. Or, aici, Amarie mai are de lucrat, mai ales ca "dusmanul" nu este unul exterior, ci chiar unul "de-al casei", respectiv "competenta" unora dintre subalternii sai. Iar la acest capitol, PNA are cateva bile negre. Una este cazul directorului Bancii Transilvania, Iosif Pop, arestat preventiv - vreme de doua luni - chiar de adjunctul sefului PNA, Gheorghe Suhan, si anchetat de acesta mai mult de un an, fara a fi trimis in judecata. Acum, Iosif Pop a dat statul roman in judecata la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, avand argumente serioase sa castige, intrucat i s-au incalcat o serie de garantii procesuale. Alte bile negre sunt presedintele Consiliului Judetean Ialomita, Gheorghe Savu, sau Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, ale caror fapte au tinut, saptamani in sir, pagina intai a ziarelor. Referitor la acesta din urma, insusi Amarie a declarat ca nu s-a inceput urmarirea penala pentru ca "probele din dosar nu justifica o astfel de masura". Si exemplele ar putea continua cu tergiversarea solutionarii unor cazuri notorii si mediatizate chiar de PNA, precum Banca Romana de Scont (unde Sorin Ovidiu Vantu nici macar nu a fost audiat). Ioan Amarie nu trebuie sa dea raportul nici in fata Parlamentului, nici in fata unei alte institutii. PNA trebuie "judecat", in special si in primul rand, de opinia publica, numai si numai in functie de rezultate.