Judeţ cu judeţ:Un bistriţean a rămas fără cartea „Cum să devii bogat“, scrisă de Donald Trump, după ce un hoţ i-a spart locuinţa.

Căutările soţilor Gruia au fost reluate ieri de 30 de alpinişti impresionaţi de drama tinerilor dispăruţi pe Muntele Ţarcu. Singurul patinoar artificial din Satu Mare, deschis înainte de Crăciun, a ajuns în pragul falimentului. Proprietarii de imobile din Sfântu Gheorghe pot scăpa de plata impozitului pe clădiri, dacă îşi vor renova faţadele în acest an .
ALBA. Apartamente cu 40% mai ieftine în Alba Iulia. Dacă în prima parte a anului trecut un apartament de două camere se vindea cu 60.000 de euro, acum este cotat la 40.000 de euro. Experţii imobiliari spun că preţurile vor fi mici în prima parte a anului 2010.
ARAD. Drum plin de gropi la câteva luni de la inaugurare. Drumul Naţional 7, între Arad şi Nădlac, va intra în reabilitare pentru că primul strat de asfalt a fost distrus după numai două îngheţuri.
ARGEŞ. În această seară, în Exclusiv Club Elvis din Piteşti, Valentin Mogoaşă, cunoscut ca „Elvis de la Mioveni", organizează un concurs de dans şi un concert cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la naşterea „regelui rockului".
BACĂU. Cu căruţa în Siret. Un bărbat de 29 de ani din comuna Tamaş s-a înecat în râul îngheţat după ce a încercat să-l traverseze cu o căruţă. Gheaţa s-a spart, iar el a căzut în apă.
BIHOR. Investiţie în picături de ploaie. La secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean plouă în saloane şi pe holuri, deşi la finalul anului trecut s-au cheltuit 500.000 de lei pentru renovarea unităţii medicale.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Un hoţ a furat cartea „Cum să devii bogat", scrisă de Donald Trump. Un bistriţean a reclamat ieri că cineva i-a spart casa din care i-a dispărut volumul, două telefoane mobile, o sticlă de vin şi un set de cosmetice.
BOTOŞANI. Tom şi Jerry pe scena Teatrului „Mihai Eminescu". Actorii teatrului din Botoşani deschid, azi, seria spectacolelor din 2010 cu o piesă care s-a jucat cu casa închisă în decembrie. Un bilet de intrare costă 10 lei.
BRAŞOV. Camere de supraveghere furate. Colegiul Naţional „Johannes Hotnerus" din Braşov a fost spart, joi noaptea. Hoţii au furat plăcile de memorie de la toate calculatoarele din laboratorul de informatică şi trei camere video de pe coridoare. Prejudiciul depăşeşte 20.000 de lei.
BRĂILA. Efectul suspendării taxei de poluare. De la începutul anului, brăilenii şi-au înmatriculat un număr record de maşini noi aduse din UE: 3.500. Ei au profitat de suspendarea taxei de poluare pentru anumite categorii de autovehicule.
BUZĂU. Orele pierdute nu vor fi recuperate. Profesorii buzoieni nu au fost de acord să lucreze în plus pentru a recupera cursurile din luna decembrie, când au fost obligaţi să intre în concediu fără plată.
CARAŞ-SEVERIN. Căutările soţilor Gruia au fost reluate ieri de 30 de alpinişti impresionaţi de drama tinerilor dispăruţi. Zilele trecute, părinţii lui Ionuţ au depus la Primăria Turnu Ruieni o cerere de reluare a operaţiunii de căutare. Cei doi au dispărut pe Muntele Ţarcu la 19 decembrie.
CĂLĂRAŞI. În 16 comune din judeţ vor fi amenajate parcuri şi zone verzi, din fonduri alocate de Guvern. Localităţile în cauză sunt cele care au depus proiecte de mediu în ultimii doi ani.
CLUJ. Fetiţa cu identitate dublă din Cluj-Napoca îşi va primi alocaţia. Ioana Socaciu, de 9 ani, a rămas mai bine de un an fără alocaţia de 42 de lei, întrucât avea acelaşi Cod Numeric Personal cu o altă fetiţă, Ruth Apostoaie, din Târgovişte.
CONSTANŢA. Primăria Constanţa nu va mai organiza în acest an tradiţionalele competiţii Formula 1 pe apă şi Aero Grand Prix. Decizia a fost luată după ce au crescut cheltuielile din cauza majorării preţului la gigacalorie.
COVASNA. Proprietarii de imobile din Sfântu Gheorghe pot scăpa de plata impozitului pe clădiri, dacă îşi vor renova faţadele în acest an. Declaraţiile prin care se angajează să execute lucrările se pot depune până la 31 ianuarie.
DÂMBOVIŢA. Plimbări cu ATV-ul în jurul Târgoviştei. Pasionaţii de adrenalină au parte de trasee spectaculoase pe dealurile din jurul oraşului, precum şi de drumuri străjuite de monumente şi clădiri istorice.
DOLJ. Criminalul satanist nu a avut discernământ. Potrivit raportului de expertiză psihiatrică, Nicuşor Palici nu a ştiut ce face atunci când şi-a ucis iubita şi apoi a dus-o într-un bar din Craiova. Palici este internat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Jebel.
GALAŢI. Primăria Galaţi face curăţenie. Garajele, balcoanele, chioşcurile şi panourile publicitare construite sau amplasate ilegal vor fi demolate.
GIURGIU. O femeie în vârstă de 59 de ani a decedat vineri seara în faţa unui cabinet medical din municipiul Giurgiu. Maria Licuţă fusese la spital în urmă cu două zile, însă medicii au trimis-o acasă.
GORJ. Şahul şi jocul de rummy le ţin de cald pensionarilor. Cele cinci cluburi pentru vârsta a treia din Târgu-Jiu sunt neîncăpătoare după ce tot mai mulţi bătrâni stau toată ziua în sălile cu jocuri pentru a face economie, acasă, la căldură şi la curent.
HARGHITA. Violată în toaleta şcolii. Un tânăr de 27 ani, din Bălan, a fost arestat, ieri, după ce a agresat sexual o elevă de şapte ani. Agresorul a prins-o pe minoră în toaleta şcolii şi, sub ameninţarea unui cuţit, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale orale.
HUNEDOARA. Direcţia de Sănătate Publică a cerut Institutului Cantacuzino din Bucureşti încă 10.000 de doze de vaccin împotriva noii gripe. Din cele 16.100 de doze primite iniţial, 600 se află încă în depozit.
IALOMIŢA. Aproape 6.000 de şomeri din judeţ au rămas fără nicio sursă de venit după expirarea perioadei în care au primit ajutorul de la stat. Rata şomajului în judeţ a depăşit 11%, iar 5.000 de femei se află în căutarea unui loc de muncă.
IAŞI. Şofer de autobuz atacat cu spray lacrimogen. Crinu Zmău (31 de ani), angajat al regiei de transport din Iaşi, a fost atacat de un şofer deranjat că-i stă autobuzul în drum. Tânărul a ajuns la Urgenţe, cu arsuri uşoare pe faţă şi gât.
ILFOV. Secţiile de cardiologie, gastroenterologie, chirurgie şi urologie ale Spitalului Ilfov au fost modernizate şi vor fi inaugurate la 11 ianuarie. Tot luni va fi pus în funcţiune şi mamograful.
MARAMUREŞ. Un microbuz a intrat ieri în gardul unei şcoli din Cavnic. Zece persoane au fost rănite, dintre care două grav.
MEHEDINŢI. Cel mai mare spital din judeţ, cel de Urgenţă de la Drobeta Turnu Severin, duce lipsă de personal specializat. De mai multe luni se caută medici pentru secţiile neurologie, terapie intensivă, neurochirurgie şi chirurgie maxilo-facială, mai ales că toate acestea au fost dotate cu aparatură nouă, dar pe care nu are cine să o folosească.
MUREŞ. Distracţie de iarnă pe pârtiile din judeţ. La Sovata şi la Platoul Corneşti, mureşenii se pot distra pe schiuri, sănii sau pe colaci de cauciuc, întrucât pârtiile sunt pregătite, în ciuda temperaturilor calde din ultimele zile.
NEAMŢ. Baza Hipică, ameninţată de faliment. Societatea Urban Serv, care a preluat baza „Virgil Bărbuceanu" din Piatra Neamţ, în septembrie 2009, are datorii de 64.000 de lei către Consiliul Local, către furnizorul de apă şi către o bancă.
OLT. Eleva olimpică din Slatina a mai avut tentative de sinucidere. În urmă cu doi ani, Ileana Cheroiu (18 ani) şi-a tăiat venele, dar a fost salvată la timp. Ea s-a spânzurat miercuri, după ce tatăl ei a aflat că are note mici la matematică.
PRAHOVA. Peste 400 de tineri din 12 judeţe şi-au prezentat, ieri, la Ploieşti, cele mai profitabile idei de business, chiar şi pe timp de criză. Unii cred că rentabile sunt petrecerile private, nunţile şi botezurile, iar alţii mizează pe bucătăria chinezească. Copiii şi-au spus ideile la Târgul Regional al Firmelor de Exerciţiu şi la concursul Romanian Business Challenge, în mediul virtual.
SATU MARE. Singurul patinoar artificial din Satu Mare, deschis înainte de Crăciun, a ajuns în pragul falimentului. Aproximativ 200 de patinatori intră zilnic pe gheaţă, de patru ori mai puţin decât se preconiza. O oră costă 20 de lei.
SIBIU. Oră de educaţie fizică pe patinoar. Elevii clasei a II-a de la Şcoala Generală 15 au patinat, ieri, în Piaţa Mare din Sibiu, în frunte cu învăţătoarea. Micuţii au primit o reducere şi au plătit 10 lei pentru biletul de intrare, deşi acesta costă 15 lei. 7
SĂLAJ. Judeţul se confruntă cu cea mai mare rată a şomajului din ultimii 10 ani. Oficialii Agenţiei de Muncă susţin că, în 2010, rata şomajului va ajunge la 11%. Anul trecut au fost înregistraţi 11.164 de şomeri.
SUCEAVA. Lecţii gratuite de hochei la patinoarul Areni. După ce se încheie programul de patinaj, Constantin Curelar, antrenorul echipei de hochei CSM Suceava, oferă gratis lecţii celor care vor să practice acest sport.
TELEORMAN. Trei societăţi comerciale din Alexandria, Roşiori de Vede şi Videle au anunţat Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă că luna aceasta vor da afară 100 de persoane.
TIMIŞ. Codul portocaliu se menţine în judeţ, după ce râurile Timiş şi Bârzava au revărsat şi au inundat un drum judeţean şi sute de hectare de terenuri. Mai multe case de vacanţă sunt la un pas de a fi inundate. Apa a pătruns şi în zeci de case din cartierele de la periferia Timişoarei.
TULCEA. Căpitănia Tulcea a instituit, ieri, o restricţie de navigaţie pe Dunăre ca urmare a creşterii nivelului apelor. Reducerea vitezei este impusă până la limita producerii valurilor, în special în sectoarele neprotejate de diguri.
VASLUI. Taxa pe maşini grele. Toate camioanele de peste 7,5 tone care vor să tranziteze Bârladul vor trebui să achite, în curând, o taxă de 100 de lei. La intrările dinspre sud şi dinspre nord ale Bârladului vor fi montate bariere.
VÂLCEA. Gunoierii din Râmnicu-Vâlcea sunt datori vânduţi primăriei. Autorităţile au acţionat în instanţă societatea Urban SA şi vor să rezilieze contractul din cauza unor restanţe de şase milioane de lei, datorii neplătite din 2007.
VRANCEA. Doar un candidat din cinci a obţinut permisul auto în 2009. Poliţiştii spun că cei care dau examen sunt slab instruiţi atât la probele practice, cât şi la cele teoretice.





















































