Fostul ministru Daniel Barbu, sancţionat cu avertisment de CNCD pentru afirmaţiile privind programul anti-HIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu a fost sancţionat cu avertisment de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru afirmaţiile privind finanţarea programului anti-HIV, pentru care ulterior şi-a dat demisia. El a fost audiat luni, alături de un reprezentant al pacienţilor cu HIV/SIDA.

CNCD s-a autosesizat în cazul lui Barbu, care, în funcţia de ministru al Culturii, a declarat, în 8 decembrie, că banii alocaţi pentru programul naţional de prevenire şi combatere a infectării cu HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat pentru programele ministerului pe care îl conducea.

Colegiul director al CNCD i-a audiat, în şedinţa de luni, pe Daniel Barbu şi pe un reprezentant al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Fostul ministru al Culturii a arătat că şi-a asumat responsabilitatea pentru declaraţiile făcute, şi-a cerut scuze public şi şi-a dat demisia, iar reprezentantul UNOPA a apreciat la rândul său că toate acestea sunt suficiente.

Colegiul director al CNCD a constatat că Barbu se face vinovat de fapte de discriminare, prin crearea unei atmosfere ostile, umilitoare şi degradante în ceea ce-i priveşte pe bolnavii de HIV/SIDA şi l-a sancţionat printr-un avertisment.

Daniel Barbu a participat, pe 8 decembrie, când era ministru al Culturii, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.

Printre răspunsurile sale s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: "La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate", a spus Barbu.

Pacienţii cu HIV s-au declarat jigniţi de afirmaţiile fostului ministru

Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a transmis atunci că declaraţia ministrului Daniel Barbu este o jignire adusă pacienţilor cu HIV-SIDA şi a anunţat că îl va reclama pe demnitar la CNCD, care s-a autoseszat în acest caz. UNOPA a solicitat, de asemenea, scuze din partea ministrului Culturii, pentru aprecierile pe care le-a făcut, precum şi o poziţie oficială a Guvernului faţă de cele declarate de acesta.

„Sugestia legată de închiderea programului naţional de tratament al infecţiei HIV o considerăm echivalentă cu o condamnare pe care Guvernul o pregăteşte acestor pacienţi, care provin în cea mai mare parte din copiii infectaţi la naştere în sistemul medical al anilor 1988-1990”, a atras atenţia Iulian Petre, adăugând că într-o ţară civilizată o astfel de afirmaţie venită de la un ministru ar fi urmată imediat de o demisie a acestuia.

Barbu a spus că „regretă profund comparaţia nefericită”

Într-un comunicat al Ministerului Culturii din 10 decembrie, Daniel Barbu a spus că "regretă profund" "comparaţia nefericită" între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor Ministerului Culturii şi că îşi cere scuze "tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate".

De asemenea, într-o intervenţie telefonică la postul Digi24, Daniel Barbu şi-a cerut scuze pentru „comparaţia nefericită” pe care a făcut-o, declarând că afirmaţia sa a fost scoasă din context. „Am spus doar cĂ Programul de prevenire şi tratament HIV/SIDA are o sumă care e jumătate din toate programele Ministerului Culturii. Explicam unui public de oameni de cultură care mă întrebau despre finanţarea unor programe culturale. Regret profund dacă această declaraţie scoasă din context a lezat sensibilitatea cuiva, nu asta a fost intenţia mea”, a spus, Ministrul Culturii, la Digi24.

O zi mai târziu preşedintele Traian Băsescu a spus că Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul Culturii imediat, iar preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat că crede că Barbu va demisiona.

În 12 decembrie, Daniel Barbu şi-a înaintat demisia din funcţia de ministru al Culturii.


Barbu, indignat de suma alocată pentru HIV: „Nu suntem în Africa. Puteam face Festivalul Shakespeare“. Reacţia CNCD

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, crede că Programului Naţional de Prevenire şi Control HIV/SIDA îi sunt alocaţi prea mulţi bani, scrie „Gazeta de Sud“. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat în legătură cu aceste declaraţii ale ministrului Daniel Barbu.

Pacienţii cu HIV/SIDA sunt jigniţi de declaraţiile făcute luni de ministrul Culturii, Daniel Barbu

Pacienţii cu HIV/SIDA care primesc tratament prin intermediul programului naţional se declară jigniţi de afirmaţiile ministrului Daniel Barbu, potrivit căuria banii alocaţi programelor anti-HIV reprezintă jumătate din bugetul programelor alocat Ministerului Culturii.

Scurtul drum de la SIDA la demisie

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi-a dat demisia joi, la patru zile după ce declara la Craiova că, din păcate, banii alocaţi pentru tratarea HIV/SIDA în România sunt prea mulţi, adică jumătate din bugetul pentru Ministerul Culturii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite