Cum pot scăpa românii de viză pentru intrarea în SUA. Explicațiile unui avocat renumit în America

0
Publicat:

Dana Bucin, avocat specializat în imigrări în SUA şi consul onorific al României în Connecticut, explică pentru cititorii „Adevărul” de ce avem o rată atât de mare de respingere a vizelor și ce ar putea face românii pentru a urgenta schimbarea situației.

Vize SUA

Pe 20 decembrie, anul trecut, Kathleen Kavalec depunea jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România. Încă din primele zile, ea a anunțat că eliminarea vizelor pentru românii care vor să călătorească în SUA este pe agenda ei, printre priorități. În același timp, în luna martie a acestui an, senatorii americani Richard Durbin și Jeanne Shaheen au introdus un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver.

Recent, ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a promis că va face totul pentru ca românii să poată merge în America fără vize, până la finele mandatului ei. Pentru asta, însă, trebuie întrunită o condiție esențială: să avem o rată cât mai scăzută de respingere a cererilor de vize. Cunoscut avocat de emigrări peste Atlantic, Dana Bucin explică pentru „Adevărul” de ce avem o rată atât de mare de refuz a vizelor și ce pot face românii pentru a rezolva asta.

Contextul pare favorabil. În luna martie a acestui an, senatorii americani Richard Durbin și Jeanne Shaheen au introdus un proiect de lege care recomandă includerea României în programul „Visa Waiver”. Odată ce România ar fi inclusă în acest program, cetățenii români ar primi dreptul să călătorească în SUA fără viză, pentru cel mult 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri.

Unde greșim

Într-un interviu pentru „Adevărul”, Dana Bucin a explicat de ce avem o rată atât de mare de respingere a vizelor și ce ar putea face românii pentru a urgenta acest demers, fără a lăsa totul pe umerii partenerilor americani.

Problema mare este, spune avocatul, că foarte mulți români nu știu să aplice corect, iar din această cauză rata de respingere se păstrează ridicată. Mulți dintre românii care depun astfel de cereri nu știu că s-ar încadra la anumite vize și aplică pentru cu totul altele, ceea ce duce automat la un eșec. Nu întâmplător, în 2021, ultimul an pentru care există cifre oficiale, rata de refuz a fost de 17,03%. Pentru ca vizele să fie eliminate, rata de respingere trebuie să fie sub 3%. Se poate remarca faptul că în ultima vreme se înregistrează o creștere. 

În 2020, rata de refuz pentru România a fost de 10.14%, în timp ce în 2019 procentul a fost de 9.11%. Tot sub 10% a fost şi în 2014, când a fost 9,8%. Se poate însă și mai rău. Conform Datelor Departamentului de Stat, în 2006, acest procent era de 34,1% în cazul României.

Potrivit legislaţiei americane, ţările care doresc să adere la Programul Visa Waiver (scutire de vize) trebuie să înregistreze o rată de refuz mai mică de 3%.

Dana Bucin e un avocat de succes în SUA și consul onorific în Connecticut. FOTO Arhivă personală
Dana Bucin e un avocat de succes în SUA și consul onorific în Connecticut. FOTO Arhivă personală

„Cu adevărat important ar fi ca românii să înțeleagă ce fel de viză le trebuie atunci când merg în America, în așa fel încât să fie emise mai multe vize decât refuzuri”, rezumă avocatul.

Americanii vor cu adevărat să ne ajute, dar nu pot face totul pentru noi. Mai rămâne să facem și noi câte ceva. Omul care se încadrează la vize de vizită, trebuie să aplice acolo, nu la alte vize. Și chiar trebuie să aibă intenția corespunzătoare, nu să aplice la vize turistice dacă în realitate vrea să vină aici să lucreze. Pentru asta există altfel de vize, speciale, de lucru. Dacă cineva vrea să vină aici la studiu, există și vize de studiu. Dacă vrea să imigreze, iarăși e incompatibilă această intenție cu cea de a vizita țara”, mai spune ea.

Ideal ar fi, adaugă Dana Bucin, ca cei care vor să meargă în SUA să apeleze la serviciile unor avocați specializați care îi pot ajuta să obțină viza. Astfel, rata de refuz s-ar reduce, iar românii ar ajunge în scurt timp să circule fără vize peste Atlantic.

Legea care ar da speranțe, nu și certitudini

Eu zic că suntem tot mai aproape de o soluție. Există și un demers serios pentru includerea României în programul Visa Waiver. Totuși, trebuie să spun că din păcate e foarte greu să treci o lege în sine pentru Visa Waiver, dar e mai ușor să treci o lege care să oblige executivul american să se aplece mai atent asupra acestei situații. Și asta s-a introdus, o legislație, un proiect de lege. Autorii, doi senatori din Washington D.C., au introdus acest proiect de lege cu scopul de a forța executivul să se aplece asupra situației. Ce înseamnă a se apleca asupra situației? Nu înseamnă automat că e rezolvată, pentru că nu depinde doar de executivul american și nu poate fi rezolvată automat. Depinde și de români, mai ales de români, dacă mă întrebați pe mine”, spune Dana Bucin.

Ea a clarificat și ce ar aduce nou această lege.

„Acest proiect de lege e doar pentru români. Și din nou, vreau să clarific ce se urmărește cu acest proiect de lege. Legea asta nu obligă executivul american să includă România în Visa Waiver. Că n-are cum să zică Congresul Executivului «fă ceva care s-ar putea să fie ilegal.» În schimb, acest proiect de lege îi solicită executivului american să găsească toate resursele posibile și toate manierele posibile de a conlucra cu Guvernul României și cu toate autoritățile desemnate să realizeze, să progreseze pe linia asta. Cam asta este, de fapt e foarte limitată legea”, explică avocatul.

Mingea se află acum în terenul nostru. Cu cât mai repede ar putea să scadă rata de respingere a cererilor de vize formulate de cetățenii români, cu atât mai repede vom călători fără vize.

Viza la care nu au acces nici ungurii și portughezii

Ea spune că românii au acces la o viză la care mulți alți est-europeni și nu numai pot doar să viseze. E vorba de viza E2 pentru investitori sau antreprenori români care pot investi în propria lor afacere în SUA. Aceste vize sunt date României pe baza unui tratat bilateral între România și SUA. Țări ca Portugalia sau Ungaria nu beneficiază de această facilitate, spune ea.

Ungurii merg fără vize în SUA dacă vor să schimbe aerul, să viziteze țara, dar numai pe o perioadă limitată de timp. Ei nu pot merge să investească, chiar se simt prost față de noi când află că pentru români există viza E2, care ne permite să mergem în SUA și să facem afaceri. Mulți antreprenori unguri mă contactează, iar unii vor chiar să-și ia cetățenia română ca să se califice la viza E2. Pentru că Ungaria nu are tratat cu SUA pentru asta. Tratatul se cheamă Treaty of Commerce and Navigation și are o subcategorie pentru investiții. Asta înseamnă că românul poate obține ușor viză dacă vrea să investească în SUA”, mai spune avocatul.

Există însă și alte vize. Spre exemplu, vizele O1A, H1B, H2B. Avocata detaliază aici:

„O1A este viza de om extraordinar. Are și versiunea sa în lumea green cardului, pe lângă viza O1A poți aplica direct la green card. Asta e una. Doi, H1B. Vizele H1B sunt cele mai tradiționale vize pentru oameni care au cel puțin o diplomă de facultate și își găsesc o companie care să-i sponsorizeze în Statele Unite. Vizele H2B sunt de scurtă durată, de obicei șase luni și sunt sezoniere pentru cei care lucrează la golf, în restaurante, industria ospitalieră, HoReCa și așa mai departe. Mai există vize J1, work and travel, summer work and travel, multă lume din România vine pe ele. Se aplică, vii aici o vară, lucrezi tot așa în HoReCa pe undeva, după aceea, prin octombrie ai o lună de a călători și a vedea SUA și practic în patru luni te duci înapoi.

Și asta nu e tot. Există și alte vize la care pot aplica românii, însă trebuie să știe la ce categorii se încadrează.

„Mai există L1, vize pentru manageri și executivi. Dacă să zicem, lucrezi la o companie multinațională care are operații și în SUA, te poți transfera pe viza L1A ca manager sau executiv, sau L1B Specialized Knowledge, adică specializarea pe ce faci tu. În felul acesta, anumite companii sunt mult mai competitive în SUA, pe piața muncii, pentru că își pot aduce specialiști din România. Există foarte multe companii americane care n-au operațiuni în străinătate, dar n-au acces la specialiști din alte țări, iar atunci sunt reduse la forța de muncă americană, ceea ce e o problemă pentru ele. Deci orice companie de high-tech românească care s-a extins sau vrea să se extindă în SUA trebuie să știe de ele. Apoi mai sunt vize pentru artiști, atleți și așa mai departe”, încheie avocata.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite