Crăciunul de altădată se lăsa cu bătăi şi cadouri scumpe

"Adevărul de Seară” a stat de vorbă cu câţiva istorici clujeni pentru a afla cum se prăznuia Crăciunul de altă dată

Prima atestare documentară a sărbătorii Crăciunului la Cluj datează din 1606 printr-un proces verbal care descria o încăierare între nişte măcelari români şi unguri din împrejurimele Clujului. Aceştia petreceau într-o cârciumă de pe strada Regelui (actuala stradă I.C. Brătianu) cu ocazia sărbătoririi Naşterii Domnului. Conform documentului petrecerea era în toi, se cânta şi se dansau atât dansuri populare româneşti, cât şi dansuri populare maghiare. Mărul discordiei a fost, însă, faptul că românii reuşiseră să-şi atragă de partea lor lăutarii serii, ceea ce nu a fost deloc pe placul unui paznic din Cetate. “Era o sărbătoarea foarte puternică pentru clujeni. Muzica populară era în mare vogă, iar la astfel de petreceri clujenii îşi plăteau lăutari pentru a le cânta. Era un Cluj extrem de interesant în acea perioadă”, a declarat Vasile Lechinţan, istoric la Arhivele Naţionale Cluj-Napoca. Lechinţan a susţine că locuitorii Clujului acelor vremuri erau „ahtiaţi după lux”. De Crăciun îşi făceau cadouri,  precum cămăşi cusute cu argint, batiste pentru indrăgostiţi, haine colorate etc. „Era obiceiul ca şi nobilii să le facă cadouri negustorilor, deobicei haine, dar şi bani care erau puşi într-un fel de ulcioare care aveau formă de porc. De aici s-a format ideea puşculiţei, foarte populară ulterior”, a explicat Tudor Sălăgean, istoric la Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei.
În  secolul al 17-lea Clujul era preponderent unitarian. Pentru că această religie nu considera Naşterea Domnului drept o sărbătoare divină, nu agreau în mod deosebit această aniversare. „Pentru că această sărbătoare era una foarte importantă, au încercat să împace situaţia şi au hotărât ca la aceaşi dată să se sărbătoarească speranţa, considerată o sărbătoare a vieţii destul de lipsită de componente religioase”, a declarat Sălăgean.  După ce Transilvania a fost cucerită de către Austria şi s-a revenit la catolicism, Crăciunul se sărbătorea la Cluj cu mare fast, pentru a se creea o contrapunere faţă de perioada când aceast praznic nu era foarte bine văzut.

Ţesături la preţul unui sat

Unul dintre obiceiurile de la care clujenii nu se abăteau era legat de purtarea hainelor noi păstrate la mare cinste în zestre. Casele erau decorate cu cele mai frumoase ţesături, unele dintre ele valorând cât un sat întreg. „Aceste ţesături erau adevărate comori de artă populară ţărănească. Femeile torceau nopţi întregi pentru ca în Ajunul Crăciunului să-şi poată amenaja casa”, a povestit Lechinţan. În perioada interbelică un alt obicei era cel al portului costumelor populare. Soţiile „cremei Clujului” se întreceau în a purta cel mai frumos costum popular. Cel mai nobil gest făcut de clujeni cu această ocazia va rămâne însă, după părerea istoricului de la Arhivele Naţionale, obiceiul de a colinda-o pe disidenta anticomunistă Doina Cornea, pe vremea când aceasta era arestată la domiciliu. „Are o valoare deosebită sprijinul moral adus unei femei sechestrate în propria casă”, a conchis Lechinţan.

Crăciun trist la Cluj

Unul din cele mai sumbre prăznuiri ale Crăciunului au avut loc în timpul primului război mondial când la Cluj se aflau soldaţi răniţi din armata austro-ungară. Pentru să spitalele clujene nu mai făceau faţă internărilor răniţilor, aceştia erau spitalizaţi în Liceul Brasay. A fost consemnat faptul că organizaţiile de binefaceri feministe din Cluj le-au adus acestora cadouri cu ocazia sărbătorilor.