Adevărul despre România: doar munca poate face traiul bun
0
Aproape 70% din români cred că pot avea un nivel de trai mai bun doar dacă muncesc mai bine, potrivit unui sondaj Inscop comandat de ziarul „Adevărul“.
Aproape 70% din români cred că pot avea un nivel de trai mai bun doar dacă muncesc mai bine. Concluzia provine dintr-un sondaj de opinie, realizat de institutul Inscop pentru cotidianul „Adevărul“ în cadrul proiectului „Adevărul despre România“. Sondajul a fost efectuat în perioada 21 – 28 februarie 2013, pe un eşantion de 1.066 de persoane, reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani, prin metoda interviului la domiciliu. Eroarea maximă admisă este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. Însemnătatea muncii creşte în criză economică direct proporţional cu şomajul.
Acelaşi sondaj arată că românii sunt într-o mare măsură îngrijoraţi de precaritatea locului de muncă, posibilitatea pierderii lui fiind a doua sursă de anxietate (24%) după scumpiri (34%). Al treilea motiv de îngrijorare este diminuarea veniturile personale, explicabil după experienţa reducerii succesive de salarii în sistemul public şi privat.
Un loc de muncă stabil şi prost plătit e preferat de 52% din respondenţi, dar este semnificativ şi procentul celor care ar alege un loc de muncă instabil, dar bine plătit (48%), media fiind ridicată de către tinerii între 18 şi 34 de ani (63%), potrivit Inscop.

Statul şi-a pierdut aura de salvator
Dacă românii leagă munca de nivelul de trai, aceştia nu găsesc că ar exista o relaţie între munca individuală şi performanţa economică a ţării. 67% din români cred că economia va merge mai bine atunci când ţara va avea guvernanţi mai buni. Semnificativă este opţiunea pentru responsabilitate individuală în situaţie de criză (72% răspund că trebuie să se ajute singuri), în contextul în care fosta guvernare a practicat un discurs critic la adresa „asistaţilor social“. Acest răspuns, corelat cu opţiunea ajutorului de la stat doar la nevoie (58%) şi nu în orice situaţie (42%), poate indica diminuarea aşteptărilor faţă de stat, fie din dezamăgire, fie din acceptarea unui rol redus pentru stat.
Pesimism faţă de perspectivele economiei
41% din români consideră că economia urmează o tendinţă negativă, iar 31% se arată mai degrabă sceptici, fiind de părere că economia va stagna în perioada următoare. Doar 19% din cei intervievaţi cred că economia va evolua pozitiv.
Evaluarea negativă a economiei naţionale şi a perspectivelor de creştere se înscrie în tendinţa europeană identificată de ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene, mai ales în statele care au adoptat politici de austeritate.



Agenda cetăţeanului
O majoritate semnificativă a românilor consideră că legi esenţiale, cu impact social ridicat, trebuie modificate. Ponderea crescută (79%) a celor care consideră necesară modificarea Legii Sănătăţii reflectă nemulţumirea faţă de sistemul de sănătate. Trebuie observat că trei dintre cele cinci legi a căror modificare este considerată prioritară se referă la zona veniturilor şi a prestaţiilor sociale.
În ediţia tipărită de miercuri, 6 martie 2013 veţi putea afla opiniile românilor în legătură cu reforma constituţională.