Vlad Cosma continuă acuzaţiile la adresa procurorilor din DNA Ploieşti: Pot să fac dovada cum a fost măsluit la DNA Ploieşti dosarul Tony Blair

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputat PSD Vlad Cosma a continuat, luni seară, la Antena 3, seria acuzaţiilor lansate la adresa şefului DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi a fostului procuror Mircea Negulescu, el susţinând că poate dovedi „cum a fost măsluit la DNA Ploieşti dosarul Tony Blair“, în care fostul premier Victor Ponta este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiţă un loc eligibil la alegerile din 2012.

Vlad Cosma s-a referit la conferinţa de presă susţinută luni de şeful DNA Ploieşti, spunând că procurorul Onea "era foarte speriat". 

"Domnul Onea şi alţi procurori ştiu lucrurile pe care le-am văzut şi le este teamă. (...) Nu stie ce înregistrări mai sunt. Domnul Onea a fost în fata judecătorilor cu o cerere de arestare în care dânsul, prin semnătura lui, a spus că acele tabele si înscrisuri olografe au venit prin poştă, iar astăzi vine si spune că i le-am dat eu personal. Corect, domnule Onea, vi le-am dat eu personal după ce m-aţi pus să le modific data. Exact cum se aude în înregistrare (...() Domnul Onea s-a dat de gol si a confirmat înregistrarea mea. (...) Domnul Negulescu şi domnul Onea Lucian au devenit adevăraţi profesionişti în a măslui probele. Pentru că ei nu se pot duce în fata judecătorilor din România la toate instanţele cu nişte probe care să pară şubrede. Domnul Negulescu a ales un nume care trebuia să pară al unui cetăţean din Moldova, Serghei Petruş. Nu există acest Serghei", a susţinut fiul fostului preşedintele al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma.

Întrebat dacă va merge marţi la DNA Ploieşti, unde este citat ca martor într-un dosar, Cosma a spus că de trei-patru săptămâni este cheamat în fiecare săptămână la DNA Ploieşti. 

"Ultima oară am fost acum două săptămâni, când, probabil, speriaţi de ce se auzea în piaţă, că există niste înregistrări, au vrut sa mă determine fără voia mea să refac o declaraţie în dosarul Tony Blair. Şi pot să fac dovada cum a fost măsluit în unitatea de elită dosarul Tony Blair. Le-a fost frică, m-au chemat şi au vrut să repare niste greşeli. Am refuza acest lucru, le-am spus că nu sunt de acord să mai susţin ceea ce m-au pus să fac şi de atunci mă cheamă în fiecare săptămână. Am sa mă prezint de fiecare dată, nu îmi e frică", a afirmat Cosma.

Fostul deputat PSD a mai susţinut că face aceste "dezvăluiri" ca să tragă un semnal de alarmă pentru că "sunt foarte multe dosare în instanţe trimise în judecată de acesti procurori şi niciunul nu s-a finalizat cu o condamnare definitivă". "Şi este momentul ca preşedintele ţării, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, procurorul general, Inspectia Judiciară să verifice pentru că foarte multe dosare sunt în instanţă cu probe măsluite de la cap la coadă şi există riscul, cum s-a întâmplat în anii comunismului, să aflam ca oamenii au fost condamnati nevinovaţi", a adăugat Cosma.

Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, care susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea de la DNA Ploieşti ar fi încercat să facă dosare în baza unor "probe fabricate" pe numele unor politicieni şi oameni de afaceri, între care Sebastian Ghiţă. Vlad Cosma a susţinut, de asemenea, că şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar. 

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a susţinut luni o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de fabricare şi plantare de probe lansate de fostul deputat. Onea a spus că DNA Ploieşti nu a falsificat niciodată probe şi a respectat întotdeauna legea. Procurorul a afirmat că procurorii structurii pe care o conduce au fost avertizaţi de persoane din anturajul lui Vlad Cosma că va urma un atac, ceea ce s-a şi întâmplat, dar nu vor ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive. Şeful DNA Ploieşti a precizat că chiar astăzi a solicitat Inspecţiei Judiciare (IJ) să facă verificări, fiind în joc reputaţia procurorilor.

Pe aceeaşi temă: 

DNA răspunde acuzaţiilor difuzând transcrierea unor discuţii cu persoane care ar fi cerut o situaţie juridică favorabilă lui Vlad Cosma şi tatălui său

Cum a reuşit Vlad Cosma să înregistreze discuţiile din birourile DNA. La intrarea în instituţie, controlul este sever

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite