Săftoiu bagă a opta oară în Consiliul de Administraţie al TVR contractul contestat cu firma germană Prorom

0
0
Claudiu Săftoiu se luptă să legalizeze contractul exorbitant pentru CSI New York încheiat în numele TVR
Claudiu Săftoiu se luptă să legalizeze contractul exorbitant pentru CSI New York încheiat în numele TVR

Controversatul contract încheiat de preşedintele TVR Claudiu Săftoiu, fără avizul Consiliului de Administraţie al instituţiei, cu firma germană Prorom, a fost băgat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a forului decizional al Televiziunii Naţionale.

Documentul prin care TVR ar urma să achite 3,7 milioane de euro pentru filme şi seriale, semnat anul trecut de Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al TVR, cu firma germană Prorom, va ajunge din nou în mapele membrilor Consiliului de Administraţie al televiziunii publice.

Precontractul în valoare de 3,7 milioane de euro, aşa cum este denumit de Claudiu Săftoiu, a fost încheiat pe 1 octombrie 2012 şi se referă la achiziţionarea a 170 de filme şi seriale. Până acum, membrii consiliului au refuzat să valideze actul, pe care îl consideră drept un contract, şi nu precontract, încheiat fără acordul Consiliului de Administraţie.

Preţ imens pentru serialul CSI

Contractul cu firma germană Prorom conţine şi livrarea către TVR a mai multor episoade din serialul CSI New York - Criminaliştii. Conform mai multor membri din Consiliul de Administraţie, TVR a achiziţionat aceste episoade la preţul de 18.000 de euro per episod. „Preţul este imens, alte televiziuni au achiziţionat CSI la preţuri mult mai mici, de 2.000-3.000 de euro, deci TVR a cumpărat cu preţuri de cel puţin şase ori mai mari“, a spus Valentin Nicolau, membru în Consiliul de Administraţie. Preţul însă a ajuns la 18.000 de euro per episod în timp. „Există un serial, CSI, despre care Prorom spune că ar trebui prelungit. În contractul iniţial se spunea ceva despre această majorare periodică a preţului“, a explicat Radu Carp.

Litigiile cu Prorom, soluţionate la München

Conform documentului propus de Claudiu Săftoiu spre validare în Consiliul de Administraţie, în cazul unor litigii, acestea se vor judeca după legile germane. „Acest acord este întocmit în concordanţă cu legile germane, iar instanţa competentă pentru soluţionarea eventualelor litigii va fi exclusiv instanţa din München“, se arată în documentul semnat anul trecut de preşedintele-director general al TVR, Claudiu Săftoiu.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite