LIVETEXT Andrei Năstase: Îmi voi dedica viaţa să reabilitez numele tatălui meu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Năstase
Andrei Năstase

Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, vine în platoul emisiunii "Sinteza Zilei" (Antena 3), duminică seara, începând cu ora 21.00, pentru a povesti despre drama prin care a trecut familia lui în ultimele două săptămâni.

"Cu toţii am sperat până în ultimul moment să nu se ajungă aici. Lucrurile erau destul de clare. N-aveam de ce să ne temem, mai ales în dosarul acesta. Cred că el era mai pregătit decât noi toţi"

Andrei susţine că tatăl său se aşteapta să fie condamnat. "Din cât am discutat în casă, tot ce s-a depus (n.r. - la proces), nu s-a acceptat", spune el.

"Adrian Năstase n-a avut cum să se apere. Adrian Năstase a încercat, dar n-a reuşit", a adăugat fiul cel mare al fostului premier.

Referitor la procesele aflate pe rol, Andrei spune că e sigur că cei care vor să-i facă rău tatălui său îşi doresc să-l vadă la închisoare, cu cătuşe la mâini."Vreau să spun că el deja a executat de patru ori pedeapsa. Am asistat cu toţii la un arest la domiciliu timp de opt ani de zile. Vizite la DNA şi la Tribunal, aşa au decurs ultimii opt ani la noi în casă"

"N-a putut suporta umilinţa. De aceea, a recurs la acel gest"

"Mi-a spus că singurul lucru pe care nu i-l poate lua nimeni e demnitatea"

"Vă mărturisesc că încă nu pot intra în camera în care s-a întâmplat"

"Eu eram pregătit pentru orice, chiar şi pentru această decizie (n.r. - sentinţa). Judecătorii sunt judecători, dar sub o anumită presiune politică, şi ei cedează"

Referitor la scrisoarea care trebuia citită la conferinţa de presă anunţată de familia Năstase, Andrei spune că trebuia să fie făcută publică doar dacă tatăl lui murea. În schimb, fiul cel mare al fostului premier a venit cu o altă scrisoare a lui Adrian Năstase adresată lui.

"Andrei, dragul meu,

Vei rămâne capul familiei. Să ai grijă de mama şi de Mihnea. Va fi greu, dar vei reuşi.

Va trebui cu ajutorul avocaţilor să-mi restitui demnitatea.

Poate că va fi greu să înţelegi decizia mea, dar nimeni nu va reuşi să mă umilească după o viaţă de muncă şi de eforturi. Prefer să plec de lângă voi cu demnitate şi cu sentimentul că nu accept nedreptăţile.

Îţi doresc să fii fericit şi să ai o familie frumoasă. Şi să nu faci niciodată politică!

Te îmbrăţişez,
Tata
"

Întrebat dacă s-ar fi aşteptat ca tatăl lui să-şi ia viaţa, Andrei Năstase a răspuns:"N-am crezut. Am fost pregătit pentru orice, dar nu pentru asta".

"Nu vreau să-mi amintesc prin ce am trecut, dar un lucru vreau, cu siguranţă, să-l spun. Un lucru care a fost spus în tot felul de feluri, dar în seara acea cred că Dumnezeu l-a salvat pe Adrian Năstase. Spun asta, pentru că poliţistul care era în încăpere cu el i-a salvat viaţa", povesteşte Andrei despre noaptea în care Adrian Năstase a încercat să se sinucidă. "Cred că Dumnezeu l-a salvat. E singurul lucru care vreau să mi-l amintesc din acea seară", a mai adăugat Andrei.

"Cred că adversarii tatălui meu l-ar fi vrut mort. Dacă nu mort, scos de pe scena politică, executat politic. De fapt, Adrian Năstase deranja. (...) Adversarii lui Adrian Năstase vor dori să-l vadă adus în sala de judecată cu cătuşele la mână"

"E un risc enorm pe care ţi-l asumi când ieşi şi spui că nu este drept ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase"

S-au făcut presiuni asupra oamenilor apropiaţi cazului Adrian Năstase. Unul dintre avocaţi a demisionat

"Poliţiştii din acea seară, doctorii, avocaţii, prietenii familiei sunt speriaţi. De cine? De cei care vor să-i facă rău lui Adrian Năstase, iar aceştia nu se vor opri"

"Unul dintre avocaţii noştri, dl Liviu Popescu, a decis să se retragă şi să nu-l mai reprezinte pe Adrian Năstase la CEDO. El a luat această decizie în urma unor ameninţări şi a unei alergii foarte suspecte a soţiei dânsului când aceasta s-a dus la spital să facă un control de rutină. El nu vrea să-şi pună familia în pericol"

Întreruperea contractului de asistenţă legală a fost  semnată de Adrian Năstase pe 29 iunie.

Întrebat cum a fost ameninţat avocatul familiei, Andrei a răspuns: "I s-au nominlizat numele soţiei şi copilului la telefon şi i s-a cerut să renunţe la dosarul lui Adrian Năstase şi la dosarul dnei judecător Bârsan. Şi dânsul a decis să se retragă".

"Cineva se teme că acest dosar va ajunge la CEDO, iar în momentul acela noi, cu toţii, vom avea o problemă"

Despre seara în care Adrian Năstase a încercat să se sinucidă:

"Nu pot vorbi despre lucrurile care s-au întâmplat înainte să ajung eu acolo. Ar fi nedrept, nu pot fi imparţial, e vorba de tatăl meu"

"Acei poliţişti sunt oameni şi au procedat ca între oameni. Eu am ajuns acolo după ce lucrurile se întâmplaseră şi am văzut anumite lucruri. Nu vreau să-mi aduc aminte. Vreau să trecem peste"

"Poliţiştii care au fost acolo s-au purtat cum trebuia. Au respectat o hotărâre pe care o primiseră"

"Lor le părea rău de ceea ce fac. N-am nimic să le reproşez. Faptul că tatăl meu e în viaţă este datorită lor"

Întrebat dacă au discutat despre o posibilă cerere de graţiere pe care s-o adreseze preşedintelui, Andrei a declarat: "Sunt dispus să fac orice posibil să-l aduc pe tatăl meu acasă, dar nu ştiu dacă tatăl meu ar accepta ca cei care l-au condamnat să-i semneze această cerere. Aş fi dispus să mă duc personal la porţile Palatului Cotroceni s-o depun. (...) Vreau să-l văd acasă".

"Nu cred că ea va fi semnată. Nu cred că m-ar ajuta în vreun fel. Aş fi dispus s-o fac", a adăugat el.

"Pot să fac această cerere către preşedintele Traian Băsescu ca fiul al lui Adrian Năstase. Nu cred că Băsescu ar semna cererea"

"Uitaţi cât de puternic e! Este operat dintr-o parte în cealaltă. El a ţinut capul sus, fără să aibă vreo susţinere, vreo pernă"

"Sper ca Traian Băsescu să semneze cererea de graţiere"

"Starea lui de sănătate nu este bună, dar psihic cred că e pregătit de o luptă pe termen lung. Cu toţii suntem conştienţi de ce se întâmplă în ţara noastră. Pe termen scurt nu cred că avem şanse, oricât de bine pregătiţi am fi"

"Cei care l-au vrut acolo se hrănesc din suferinţa celorlalţi. Dar pe termen lung, Adrian Năstase crede că lucrurile vor ieşi la suprafaţă şi lumea va înţelege. Tuturor o să le pară rău la ce umilinţă a fost supus Adrian Năstase"

"Cred că în momentul de faţă toţi ne-am dat seama cum stau lucrurile"

"Vreau să vă spun că eu, ca fiu al lui Adrian Năstase, îmi voi dedica viaţa să-l pun pe Adrian Năstase acolo unde e locul. El nu merită. Timp de 20 de ani, familia lui a avut 20 de milioane de membri"

"Îmi voi dedica viaţa să scot la iveală toate neregulile care au dus la această condamnare politică"

Întrebat de Gâdea dacă e dispus să intre în politică, ca să-şi reabiliteze tatăl, Andrei Năstase a răspuns răspicat: "Da".

"Un lucru am învăţat în familie: respectul"

"Tatăl meu mi-a interzis să susţin acea conferinţă de presă. El consideră că acea scrisoare trebuie să apară când el nu va mai fi. În momentul de faţă nu-mi mai aparţine"

Andrei Năstase a ţinut să mulţumească tuturor celor care au fost aproape familiei sale în tot acest timp. El n-a dorit să nominalizeze pe nimeni "din dorinţa de a nu uita pe cineva sau a face cuiva rău".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite