Klemm şi Toader, prima întâlnire după schimbul de replici privind Justiţia. Cei doi participă luni la Iaşi la festivitatea de deschidere a anului universitar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hans Klemm si Tudorel Toader, în timpul unei discuţii de la Ministerul Justiţiei
Hans Klemm si Tudorel Toader, în timpul unei discuţii de la Ministerul Justiţiei

Festivitatea de deschidere a anului universitar 2017-2018 la Universitatea Alexandru Ioan Cuza va avea loc luni, în prezenţa ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a ambasadorului Austriei în România, Gerhard Reinwger, ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, şi ministrului Justiţiei şi rector ales al Universităţii, Tudorel Toader.

Diplomatul american Hans Klemm a răspuns vineri unei declaraţii făcute joi de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care a spus că ambasadorul SUA nu este jurist şi nu cunoaşte mecanismele statului de drept din România.

„Are dreptate, nu am studiat dreptul. Totuşi, am pregătire în Economie. Munca în Economie se bazează pe fapte şi statistici. Îngrijorările noastre referitoare la progresul statului de drept în România nu sunt bazate doar pe sentimente sau pe lipsă de cunoştinţe sau pe ce s-a întâmplat în România", a afirmat diplomatul, într-un interviu pentru Agerpres.

„Propunerile ar trage înapoi instituţiile judiciare ale ţării“

Klemm a subliniat că „progresul ce a fost realizat în România în privinţa luptei anticorupţie, în privinţa eforturilor de a avea un sistem judiciar independent, în privinţa eforturilor de a consolida instituţiile guvernării democratice şi statului de drept sunt foarte apreciate de Statele Unite ale Americii“.
„Ce îngrijorează Statele Unite ale Americii este faptul că propunerile ce sunt în discuţie ar întoarce România, ar trage înapoi instituţiile judiciare ale ţării“, a mai subliniat Hans Klemm.

Toader: Nu este jurist

Într-o emisiune la Antena 3, Toader afirmase că nu e indicat să-şi dea cu părerea Hans Klemm despre situaţia Justiţiei din România, în condiţiile în care nu e jurist de meserie.  „Pot să vă spun faptul că ambasadorul Statelor Unite nu este jurist şi cred, afirm în deplină cunoştinţă de cauză: pe de o parte, nu-i jurist, pe de altă parte, nu cunoaşte mecanismele statului de drept din România, reglajul, arhitectura autorităţilor din România şi atunci cred că e greu să integrezi o propunere de modificare într-un context legislativ pe care nu îl cunoşti", a susţinut Tudorel Toader la Antena 3.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite