Elena Udrea şi Ioana Băsescu, la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea, la DNA FOTO Inquam Photos, Octav Ganea
Elena Udrea, la DNA FOTO Inquam Photos, Octav Ganea

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, s-au prezentat miercuri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acestea au fost anunţate că li s-a prelungit măsura controlului judiciar cu încă 60 de zile, în dosarul privind campania prezidenţială din 2009.

„Mă aştept să fiu trimisă în judecată. Este un dosar făcut să fie trimis în campanie în judecată, unu — ca să mă intimideze pe mine şi să mă retrag eventual din politică şi doi — să îl afecteze pe Traian Băsescu, fiind un dosar din campania din 2009”, a explicat Elena Udrea, la ieşirea din sediul DNA.

Udrea este acuzată de spălare de bani şi instigare la luare de mită în acest dosar, în timp ce Ioana Băsescu este acuzată de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul şi instigare la spălare de bani.

„Au fost obţinute probe noi”

În acest dosar, în cursul lunii septembrie 2016, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de mai multe persoane, printre care Nastasia Gheorghe (la data faptei secretarul general al Ministerului Turismului) şi Tarhon Victor (la data faptei preşedintele Consiliului judeţean Tulcea) pentru luare de mită, precum şi faţă de Udrea Elena Gabriela pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani.

„În urma probelor administrate ulterior au fost obţinute probe noi cu privire la săvârşirea, de către Udrea Elena Gabriela, a două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale”, arată procurorii.

„Pe baza probelor respective a rezultat că Udrea Elena Gabriela i-a determinat pe Nastasia Gheorghe, secretarul general al Ministerului Turismului, precum şi pe Tarhon Victor, preşedintele Consiliului judeţean Tulcea (instituţie care primea finanţare şi de la Ministerul Turismului pe diferite proiecte), să ceară reprezentanţilor unor societăţi comerciale care aveau contracte cu cele două instituţii să achite contravaloarea unor servicii de publicitate furnizate în cadrul campaniei electorale”, acuză anchetatorii.

„Plata s-ar fi realizat în baza unor contracte fictive”

Plata s-ar fi realizat în baza unor contracte fictive, iar legătura dintre persoanele care obţineau fondurile infracţionale şi prestatorii de servicii ar fi fost realizată de către Udrea Elena Gabriela. „Totodată, Udrea Elena Gabriela coordona persoanele care au acţionat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obţinuţi pe cale nelegală să ajungă la societăţile care prestau servicii  legate de campanie”, mai arată DNA.

„Având în vedere că, în perioada săvârşirii faptelor Udrea Elena Gabriela avea calitatea de ministru al Turismului, calitate în care îl avea în directă subordine pe Nastasia Gheorghe şi coopera cu Tarhon Victor, infracţiunile de instigare la luare de mită reţinute în sarcina acesteia au fost săvârşite în exercitarea funcţiei, astfel încât, pentru a se dispune efectuarea  în continuare a urmăririi penale pentru aceste fapte este necesară încuviinţarea Camerei Deputaţilor”, au explicat procurorii.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite