DNA: Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, acuzat de abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, a fost pus sub acuzare de procuorii DNA pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, într-o anchetă privind încredinţarea unor contracte care aveau ca obiect întreţinerea drumurilor judeţene.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi Daniel Ioan Achiţei, director al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi şi consilier personal al preşedintelui CJ Iaşi, pentru abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu, Ion Echimov, administratorul Eky Sam SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu şi firma Eky Sam SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu. 

Acuzaţiile DNA

Potrivit DNA, în perioada 2016-2017, Maricel Popa, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, beneficiind de ajutorul lui Daniel-Ioan Achiţei, ar fi încălcat prevederile legale privind desfăşurarea activităţilor de investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene, în sensul că, direct sau prin intermediar, ar fi sistat în mod abuziv trei contracte care aveau ca obiect întreţinerea drumurilor judeţene.

„Concret, în contextul unui scandal mediatic creat în legătură cu lucrările de întreţinere ce se efectuau pe drumul judeţean 248 A (Iaşi –Voineşti - Ţibăneşti), suspectul Popa Maricel a stopat lucrările respective pe motiv că ar exista nereguli la efectuarea lucrărilor, fără ca această hotărâre să aibă la bază vreo expertiză tehnică”, arată DNA.

În plus, procedând în aceeaşi manieră, Popa ar fi determinat excluderea unei societăţi din cadrul asocierilor de firme care au câştigat două din contractele amintite mai sus şi înlocuirea acesteia cu una „agreată”. „Într-unul dintre cazuri, ca urmare a conduitei infracţionale a suspectului Popa Maricel a fost produs un prejudiciu firmei respective în sumă de 717.898 lei”, arată procurorii. 

În celălalt caz, beneficiind de ajutorul acordat de Achiţei, activitatea de dezăpezire a drumurilor judeţene pentru perioada 1 ianuarie – 15 martie 2017 ar fi fost retrasă din sarcina aceleiaşi firme şi preluată în mare parte de către SC Eky Sam SRL. „Prin acest demers a fost creat folos patrimonial necuvenit către S.C Eky Sam S.RL în valoare de 1.127.563 lei”, mi arată DNA. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite